Dumbrava minunată (187)

Duminică, 20 noiembrie 2016, la emisiunea „Ochiul magic”, a fost prezentat Cazul Dumbrava:

ÎN GRIJA DOMNULUI

d-17

Viorel Pașca pe Facebook:

„Viata bolnavilor de la Dumbrava nu este presarata cu evenimente speciale asa ca, in masura posibilitatilor, la unele case, ne-am gandit sa aducem din cand in cand un plus de culoare si de mai bine sarbatorind si noi ceva… Si pentru ca nu prea avem ce sarbatori, am hotarat ca atunci cand este ziua de nastere a cuiva sa oferim o floare, un pahar de suc, sau o mica atentie pentru ca persoana respectiva sa simta ca intr-adevar este iubita, importanta si, de ce nu, face parte dintr-o mare familie.

In saptamana aceasta a venit randul lui M. M. N-am fost de fata cand cei mai sanatosi dintre bolnavi au iesit afara sa-i cante „La multi ani”, dar am primit o mica inregistrare de la eveniment. Desigur, nu e nimic spectaculos in filmuletul respectiv, dar mi-a fost dat sa vad, oare a cata oara, ce importante sunt pentru unii gesturi mici, un strop de atentie si o imbratisare.

M. M. a trecut prin multe suferinte in viata. La varsta de noua ani a ramas fara parinti, apoi a avut parte de un sot violent si alcoolic care a decedat pana la urma in puscarie, iar dupa un an de spitalizare in urma unui accident a inceput viata de om al strazii. Dupa mai bine de sapte ani in care era un client fidel al adapostului de noapte din oras, a fost adusa la Dumbrava unde viata a fost mult mai generoasa cu ea.

Alti opt bolnavi au fost adusi in aceasta saptamana, fiecare cu bolile si necazurile lui, unii foarte in varsta, altii mai tineri, toti purtand insa, povara unui trecut incarcat de necaz, lipsuri si suferinta. Cu degeraturi, amputatii, cancer sau alte boli au fost adusi pentru a primi ingrijire si adapost, ceea ce ne aduce asa cum spuneam si altadata, bucuria de a putea fi de folos dar si responsabilitatea ingrijirii de care au atata nevoie.

E adevarat ca pentru a putea primi pe unii in stare grava a trebuit ca si in aceste zile sa „eliberam” unele paturi „indemnandu-i” pe cei care nu sunt foarte in varsta si s-au facut bine intre timp sa plece la prieteni, rude sau cunoscuti. Din experientele anterioare stim insa ca unii se vor intoarce in scurta vreme, murdari si intr-o stare mult mai proasta ca la plecare.

Tot in aceasta saptamana, fostul jucator de fotbal si antrenor, de care povesteam in 27 noiembrie, prin bunavointa si generozitatea unei doctorite, a fost dus la un centru de recuperare din Calafat. Speram ca avand parte de ingrijire de specialitate se va face bine in curand si va putea sa-si refaca viata, lasand in urma suferinta si traumele prin care a trecut. M-a bucurat mult mesajul pe care m l-a trimis a doua zi dupa ce a ajuns, in care-mi spunea ca deja a putut face cativa pasi singur, sprijinindu-se doar intr-o carja. Acest lucru spune multe, nefiind nevoie sa mai comentez despre felul in care a fost ingrijit in perioada petrecuta la Dumbrava.

Lucrarile de renovare la ultima casa din Tinca sunt in plina desfasurare, viata isi continua cursul cu suisurile si coborasurile ei, noua asistenta medicala s-a integrat si adaptat bine activitatilor cotidiene, asa ca privind increzatori inainte, va dorim o saptamana placuta, sa fiti binecuvantati si sa fiti o binecuvantare.”

POZE: Lansare de carte – Dumnezeu poartă de grijă, de Viorel Pașca

POZE: Dumbrava minunată

Despre Viorel Pașca și Dumbrava

Bihon.ro: Omul lui Dumnezeu din Dumbrava

Digi24.ro: Viorel Pașca, fermierul care și-a transformat casa în cămin pentru 127 de oameni ai străzii

Observator.tv: Un om simplu, cu o inimă mare: un bărbat din judeţul Bihor şi-a transformat casa în azil

VoceaTransilvaniei.ro: Povestea bihoreanului Viorel Paşca, omul care îngrijeşte sute de persoane fără adăpost

Adevarul.ro: Îngerul oamenilor fără adăpost. Bihoreanul Viorel Paşca, de opt ani în slujba persoanelor abandonate de familie

Crișana: Masă caldă pentru săracii oraşului – Ajutor pentru supravieţuire

România Evanghelică: Viorel Paşca, unul dintre oamenii care mişcă ţara

Foreign Policy România, Nr. 44:

viorel-pasca-fp

Lydia, Nr. 36, 2010:

lydia-36

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s