O analiză critică a emisiunii „Sunt creștin – Protestez sau nu?”, cu Ghiţă Mocan şi Marius Cruceru

Vineri, 24 februarie 2017, pe contul Credo TV pe YouTube a fost încărcată înregistrarea: „Intre Scriptura si ziar” – Ep. 46 – Ghita Mocan – Sunt crestin – Protestez sau nu?

Emisiunea, mă refer la acest episod 46, e o exemplificare a simulacrului intelectual și spiritual care are loc, nu de puține ori, în mediul confesional evanghelic românesc.

Din nou, emisiunea „Între Scriptură și ziar” nu are de a face cu vreun… ziar. Ba chiar nici cu TEXTUL Scripturii.

Deși titlul episodului dă de înțeles că ar fi vorba de chestiunea protestelor, abia a doua parte a înregistrării se referă, oarecum, la proteste.

În mod evident, cei doi participanți nu s-au pregătit conștiincios pentru emisiune. În cazuri similare, la examene, nu cred că cei doi ar fi dat notă de trecere altora care ar fi îndrăznit să se prezinte astfel.

Mi-am făcut cîteva pagini de notițe la prima audiție. Sînt multe chestiuni interesante care apar în această emisiune, dar sînt tratate superficial.

Cei doi ar trebui să reia emisiunea, dar cu mai multă seriozitate – adică să-și facă temele mai întîi și, neapărat, să rămînă la subiect.

Înregistrarea aceasta TREBUIE audiată cu atenție. La evanghelicii români, nu avem altceva.

 

1. Bonhoeffer

În 18 februarie 2017, Marius Cruceru a menționat pe blogul său o chestiune rezultată dintr-un dialog:

Dacă un creștin l-ar fi asasinat pe Hitler sau pe Stalin, ar fi fost exclus din Biserică?

Am fost intrigat că nu l-a introdus în discuție pe Dietrich Bonhoeffer, cel care reprezintă cel mai celebru răspuns la chestiunea implicării nu doar politice, ci și violente, a unui creștin în contextul amplu, complex, insuportabil al întruchipării răului într-o figură publică care dispune de mari puteri pentru a face rău: Hitler, Stalin etc.

Mă aștptam să fie amintit acest erou cu atît mai mult cu cît anul trecut a apărut în românește cartea lui Eric Metaxas (care a primit mai multe premii, după apariția în engleză în 2000) intitulată Bonhoeffer: pastor, martir, profet, spion, cu subtitlul: Un neprihănit dintre neamuri împotriva celui de-al Treilea Reich.

Vezi 20 de citate:

Bonhoeffer: pastor, martir, profet, spion

“A contestat atitudinile standard față de situația cu care se confruntau și a arătat motivul pentru acre fiecare dintre ele va eșua: “Cine rămâne statornic? a întrebat el. Numai omul al cărui standard ultim nu este rațiunea lui, principiile lui, conștiința lui, libertatea lui sau virtutea lui este gata să sacrifice toate aceste lucruri, atunci când este chemat să acționeze în ascultare, cu responsabilitate în credință și cu fidelitate exclusivă față de Dumnezeu – omul responsabil, care încearcă să facă din întreaga lui viață un răspuns la întrebarea și chemarea lui Dumnezeu.”

Acesta era modul în care Bonhoeffer privea lucrurile pe care le făcea. El a redefinit viața creștină ca pe o viață activă, nu reactivă. Ea nu are drept scop simpla evitare a păcatului sau simpla discutare, învățare sau acceptare a noțiunilor, principiilor, regulilor sau doctrinelor teologice. Scopul ei este trăirea vieții în ascultare totală de chemarea lui Dumnezeu la acțiune. Ea nu pretinde doar o minte, ci și un trup. Dumnezeu ne-a chemat să fim pe deplin umani, să trăim ca ființe umane în ascultare de Cel ce ne-a făcut, acesta fiind de fapt împlinirea destinului nostru. Viața aceasta nu este limitată, compromisă și circumspectă, ci e trăită într-o libertate totală, entuziastă și plină de bucurie; iată ce înseamnă să-L asculți pe Dumnezeu.” (p. 583-584)

După prima audiţie a emisiunii în discuţie, Ghiţă Mocan pare a fi opusul lui Dietrich Bonhoeffer. Prin apelul la prudenţă şi echilibru, la rugăciune şi recuperarea Străzii ÎN Biserică, pastorul penticostal, doctor în teologie, autor și blogger, deschide de fapt calea pentru conceptul de viață creștină nonactivă politic, în opoziție cu gîndirea pastorului luteran, teolog și… spion.

Faptul că spune că Biserica trebuie să semnaleze nedreptatea și că trebuie să aibă reacții față de nedreptate este interesant (dar cît de interesant rămîne, în cele din urmă, un clișeu?), dar nu convingător.

Anul trecut, penticostalii / evanghelicii români din țară și diaspora s-au confruntat cu dilema protestului public, o dată cu Cazul Bodnariu. A fost un exercițiu de gîndire și acțiune care ar trebui să îi ajute anul acesta în noua dilemă în legătură cu protestele publice din februarie.

În 2000, Marius Cruceru a semnalat apariția în românește a cărții celebre a lui Bonhoeffer, Costul uceniciei, din care a citat „pasajul antologic despre harul ieftin şi harul costisitor”:

„Harul ieftin este duşmanul de moarte al bisericii noastre. Astăzi, lupta noastră se dă pentru harul care costă scump. Harul ieftin înseamnă har ca marfă de duzină: iertare ieftină, mângâiere ieftină, sacramente ieftine; harul a devenit tezaurul nesecat al Bisericii, din care se distribuie cu mână largă, fără şovăieli şi fără limite; har fără preţ, har fără costuri. Esenţa harului, nu‑i aşa, e tocmai aceasta: datoria a fost plătită în avans, o dată pentru totdeauna. Şi dacă datoria a fost achitată, atunci totul se poate obţine pe nimic. Costurile au fost infinite, cum infinite sunt, în consecinţă, şi posibilităţile de folosire şi de irosire. Ce‑ar mai însemna harul, dacă n‑ar fi ieftin?

Harul ieftin înseamnă har ca învăţătură, ca principiu, ca sistem; înseamnă iertarea păcatelor ca adevăr general valabil, înseamnă dragostea lui Dumnezeu, în chip de concepţie creştină despre Dumnezeu. Este suficient să o accepţi, ca să capeţi numaidecât iertarea de păcate. Biserica adeptă a acestei învăţături despre har are în mod nemijlocit parte de el. Într‑o astfel de biserică, lumea găseşte o acoperire ieftină a păcatelor sale, pe care nu le regretă şi de care, tocmai de aceea, nu‑şi doreşte să se elibereze. Harul ieftin înseamnă deci tăgăduirea Cuvântului viu al lui Dumnezeu, tăgăduirea întrupării Cuvântului lui Dumnezeu.”

În postarea sa, „Costul uceniciei” sau cum se probează crezul cu fractura de coloană cervicală, Marius Cruceru menționează ce a însemnat în anii ’80 figura pastorului care s-a opus nazismului: „Pentru noi la vremea aceea, în ultimii ani ai comunismului, figura pastorului german a devenit model de rezistenţă împotriva regimului totalitar.”

Marius Cruceru nu l-a evocat pe Bonhoeffer în emisiune, după cum nu l-a evocat nici în postarea din 18 februarie.

La rîndul lui, Ghiţă Mocan îl evoca în 2011 pe Bonhoeffer – Martin Luther și urmașii săi -, în termeni elogioşi:

„Dietrich Bonhoeffer a fost unul dintre martirii secolului XX. Pastor luteran, teolog și etician de mare profunzime, Bonhoeffer a fost împușcat înainte cu trei săptămâni ca Adolf Hitler să se sinucidă. Părăsea această lume relativ tânăr, dar demn. A condamnat până la ultima suflare compromisul vârfului Bisericii Luterane. Ultima lui fibră striga pentru reformă, echilibru și principialitate.”

(A fost spînzurat, nu împușcat.)

Ah, echilibrul… Demnitatea…

Acţiunile ferme ale spionului german nu îl împiedică pe Ghiță Mocan să îi privească cu respect echilibrul și demnitatea, dar pastorul orădean e rezervat în a privi cu respect echilibrul și demnitatea protestelor din România din peste 20 de zile consecutive.

Din fericire, au făcut-o alții:

„Din SUA până în India și din Australia până în Canada oameni simpli, vedete și publicații consacrate vorbesc despre români și România cu un respect impresionant. Este un moment în care poți spune cu mândrie că ești român, oriunde în lume. Suntem admirați, ca popor, așa cum niciodată nu am fost admirați în toată istoria noastră. Românii sunt un model pentru toți oamenii simpli revoltați de corupția politicienilor din lumea întreagă.

Noi încă nu realizăm cum răsună vocea noastră în lumea întreagă și ce forță de schimbare avem în acest moment. Fără să exagerez, vă spun tuturor celor care ați fost în stradă în aceste zile că ați reușit ceva impresionant. Imaginile cu drapelele Uniunii Europene, ale NATO, SUA, Franței, Canadei, Italiei și Marii Britanii au arătat lumii care este familia noastră. Niciodată România nu a dat un semnal atât de puternic că e decisă să își câștige cu demnitate locul în familia democrațiilor consolidate.”

http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/dragnea–grindeanu-si-tariceanu-sunt-morti-politic–ei-inca-nu-stiu-cat-de-morti-sunt–opinie-441268

Nu e prima dată cînd Biserica, indiferent de confesiune, e chioară tocmai în chestiuni pe care alții le văd foarte bine.

 

2. Ziarul

Înainte de a vorbi despre Biserică și modul în care Ghiță Mocan, invitatul emisiunii lui Marius Cruceru la Credo TV (televiziune susținută de biserica lui Cristian Ionescu din Chicago), folosește acest concept în cadrul emisiunii, este de folos să știm ce rol are ziarul în emisiunea „Între Scriptură şi ziar”.

În acest episod 46, ziarul a avut doar un rol pasiv – a stat pe măsuță, dacă am observat bine.

Nu e prima dată cînd se întîmplă așa ceva în emisiunea lui Marius Cruceru.

Am mai semnalat acest fenomen bizar acum 2 ani:

Doi pătrăţoşi și nici un ziar. O analiză a emisiunii Credo TV realizate de Marius Cruceru avîndu-l ca invitat pe Cristian Ionescu

Atunci, Marius Cruceru a amintit de depresia posteveniment și se referea la pericolul ca unii credincioși să devină clienți doar ai evenimentelor, după care, ATENȚIE, cică a revenit la tema discuției, care ar fi fost „această respirație între înăuntru și afară a bisericii”, mult mai bine formulată într-o întrebare (min. 16.30):

„De ce am aveam emisiuni de încercare de a lectura realitatea dimprejurul nostru, realitatea din ziare, realitatea din mass media, prin grila Sfintei Scripturi?”

Care… realitate din ziare?

Nici în 2015, nici acum, în 2017, nu s-au făcut referiri la ziare sau reviste!

Ba, mai mult, acum nu s-a făcut referire nici la TEXTUL Scripturii.

Acrobațiile intelectuale și spirituale ale celor doi protagoniști orădeni, unul doctor în litere, celălalt doctor în teologie, nu au fost nici la subiect, nici nu au beneficiat de argumente construite cu responsabilitate.

A fost o zeamă lungă, cum de multe ori se regăsește în predicile și conferințele din bisericile baptiste și penticostale – cred că nu e cazul lui Marius Cruceru și Ghiță Mocan, care își pregătesc temeinic discursurile publice. Cel puțin în comparație cu numeroșii pastori palavragii mediocri…

Pretențiile lui Marius Cruceru și Ghiță Mocan de a fi figuri publice ȘI în studiouri de televiziune ar merita o discuție separată, serioasă.

Cu rateurile lui Marius Cruceru sînt obișnuit. De data asta dezamăgirea mai mare mi-a produs-o Ghiță Mocan.

Ca să dau un contraexemplu, am participat acum un an la emisiunea lui Cornel Pavel Dărvăşan, Cuvântul care deschide, care a abordat Cazul Bodnariu – aveam la mine zeci de chestiuni în legătură cu acest caz, mai exact cu modul în care evanghelicii români au reacționat (l-am citat pe Teofil Stanciu, cel mai bun eseist dintre bloggrii evanghelici, dar şi pe alţii), notate pe cîteva foi. Plus ziare din Oradea cu mitingul de susținere.

Unde e ziarul în emisiunea lui Marius Cruceru?

Unde sînt ziarele în conversațiile celor doi intelectuali creștini?

Din nefericire, o astfel de atitudine superficială, neglijentă, non-creștină în cele din urmă, o întîlnim în masele de enoriași neo-protestanți.

Căci ghetourile pocăiților nu produc doar bîrfă, ci și o simulare a informației reale, de parcă dacă pocăiții au în mînă Biblia nu au nevoie să știe concepte fundamentale din cultura politică, economică, cinematografică sau… muzicală.

Asistăm, săptămînă după săptămînă, la o caznă non-intelectuală, prin care se încearcă, instinctiv, înlocuirea IDEILOR creștine cu un activism non-ideatic și vedem, cu îngrijorare, cum în locul teologiei ideatice, cea din Scriptură și din istoria Bisericii, se preferă teologia terapeutică.

„Pentru tinerii de azi, religia nu mai este ceva ce schimbă radical viața, în care Adevărul este Unic și transcende timpurile; este una care oferă instrumente, unelte, pentru suport mental, psihologic, emoțional și social.” (Denton și Smith, sociologi americani)

Emisiunea 46 a lui Marius Cruceru oferă… suport mental, psihologic, emoțional și social.

Cu aportul neprecupețit al lui Ghiță Mocan.

Un (fost) pastor baptist și un pastor penticostal își unesc forțele intelectual-verbale pentru a ne aburi…

 

3. Biserica

Ghiţă Mocan foloseşte conceptul de Biserică în stil teologic, ceea ce nu-i rău, dar în aceste zile fierbinți (cum a binevoit pînă și Marius Cruceru să observe), cum ar fi dacă am face eseuri despre ce înseamnă națiunea, poporul, patriotismul etc.?…

Acum, cînd tocmai concretețea evenimențială e nucleul fierbinte al acestor zile, să consumăm resurse importante pe clișee eseistice?

Ce i-am reproșat lui Teofil Stanciu e orizontul concret lIMITAT al eseurilor sale.

Nu i-am pretins să se implice politic sau să se dedubleze în vreun fel, ci mi-am exprimat îngrijorarea că IDEILE sale nu capătă suficientă vizibilitate pentru ca un astfel de blogger să se integreze într-o rețea în care să existe și oameni de alt fel, unii de acțiun, alții care contribuire la relaționări importante care definesc rețeaua.

Cu alte cuvinte, meditația ideatică trebuie însoțită de ceva concret.

„Adevărul teologic este nefolositor cîtă vreme nu este aplicat. Scopul oricărei doctrine este să garanteze schimbare morală.”, scria A.W. Tozer.

Nu am identificat astfel de parametri de schimbare concretă în discursul lui Ghiţă Mocan şi în intervenţiile lui Marius Cruceru.

A cerceta dacă Marius Cruceru are reflexul de a tempera, în emisiunea sa, thymos-ul pulsional al invitațiilor săi (care sînt oameni care DEJA au făcut ceva în viață în mod concret) e, cel puțin deocamdată, un travaliu prea mare pentru mine.

Reiau însă cu această ocazie un articol de acum 8 ani:

Thymos-ul

Există ceva în fiinţa umană care face ca (unii) oamenii să fie dinamici, vizionari, cu demnitate şi nobleţe sufletească, chiar orgolioşi că sînt ceea ce sînt şi realizează ceea ce realizează. În vechime i se spunea thymos, pentru a se denumi astfel elanul vital al spiritului uman.

Pitagora credea că sufletul omului are trei componente: raţiune (nous), minte (phrenes) şi pasiune (thymos). Pasiunea e cea care oferă motivaţii mai înalte decît cele raţionale sau, ce trist!, financiare. Există lucruri care îmbogăţesc sufletul, parametri care nu pot fi identificaţi, explicaţi sau amplificaţi decît cu ajutorul thymos-ului.

Thymos este al doilea nume pentru conştiinţă în greacă, pentru activitatea mentală, după psyche. Vector existenţial la intersecţia conceptelor de spirit, pasiune, elan, demnitate umană, thymos-ul ar fi conceptul care se referă la ceea ce americanii numesc “self-esteem” (respectul de sine), un fel de bogăţie spirituală care se adună cu răbdare şi modestie, cu trudă şi încîntare, de către cei care au învăţat să se mire şi să admire.

Există diferite drumuri pe care le urmăm, dar peste tot ne însoţeşte thymos-ul, care ne face să ne gîndim că existenţa e mai mult decît subzistenţă. În cele din urmă, urma pe care o lăsăm cînd ne tîrîm sau cînd zbur(d)ăm e dată nu doar de mîndria că am înălţat construcţii şi am întins poduri, ci mai ales de pasiunea cu care am adus pe lume visele noastre: thymos-ul.

AȘADAR, cînd Ghiță Mocan vorbește despre biserică, nu se referă la un model concret, cum putem găsi, de exemplu, în cartea Zece biserici care au marcat secolul XX.

Nu am văzut vreo licărire de speranță că vreo biserică a evanghelicilor orădeni va marca secolul XXI.

Cît despre Marius Cruceru, binecunoscut pentru ceea ce el numește „darul descurajării”, pulsiunile lui de-a lungul anilor nu au dezvăluit decît o individualitate accentuată, un ego supradimensionat, o figură publică gonflată, mai puțin integrată într-o REȚEA autentică de relaționări creștine întru efort comunitar, dar bine înfiptă în SISTEM.

Cînd ne referim la baptiștii și penticostalii din România, nu folosim denumirea de Biserica Baptistă și Biserica Penticostală, ci ne referim la mișcarea baptistă și mișcarea penticostală.

Cînd Ghiță Mocan se referă la Biserică, nu face această distincție între bisericile tradiționale, cu ierarhi, și mișcările evanghelicilor, fără ierarhi.

În astfel de momente cu însemnătate mare pentru o țară, mai ales cînd au loc proteste publice de amploare, această distincție e foarte importantă, căci e vorba de două modele de organizare religioasă, care, în termeni simplificați, pot fi identificate de distincția SISTEM / REȚEA.

Ar trebui să ne întrebăm cum ar fi arătat o astfel de emisiune cu titlul „Sunt creștin – Protestez sau nu?” dacă ar fi fost invitați ortodocși și catolici.

În cele din urmă, nu chestiunea dacă Biserica participă la proteste (sau dacă liderii ei îi încurajează sau nu pe enoriași să participe) e cea mai importantă, ci argumentele logice, teologice și teleologice pe care se întemeiază fiecare poziți, dar în context concret.

Cînd Ghiță Mocan preia clișeul „Biserica este apolitică” (min. 43:44), este valabilă afirmația pentru Biserică în general, în toate timpurile?

Păi Marius Cruceru amintește în emisiune de vremurile cînd patriarhul ortodox făcea parte din guvernul României.

Biserica Catolică nu a făcut politică?

Ioan Paul al II-lea a susținut mișcările dizidente din fostul bloc sovietic, în special sindicatul Solidarnosc din Polonia și a jucat astfel un rol hotărîtor în prăbușirea imperiului comunist din răsăritul Europei la sfîrșitul anilor 80.

Baptiștii din SUA nu au făcut politică? Martin Luther King jr. e cel mai cunoscut exemplu. Dar și Jimmy Carter.

Ghiță Mocan devine un exponent al penticostalilor nătîngi care își pierd timpul și energia cu clișee.

Isus a depășit clișeele, așa TREBUIE să facem și noi.

La un moment dat, Ghiță Mocan se referă la „biserica noastră”, indicînd tactica non-activă pe care au adoptat-o pastorii în legătură cu protestele.

Cei care știu informații minime despre Ghiță Mocan își dau seama că e vorba de Biserica Penticostală Filadelfia din Oradea.

Dar Ghiță Mocan e singura VOCE cît de cît publică dintre pastorii Filadelfiei. E trist să văd cum singura voce de acolo se pierde în replici clișeistice într-o emisiune care ar fi trebuit să aibă o cu totul altă temperatură.

 

4. Excesul

Temerea lui Ghiță Mocan și a lui Marius Cruceru este… excesul.

Că protestatarii s-ar lăsa duși de val.

Că protestele ar putea fi confiscate de o altă agendă.

Și așa mai departe…

Cum am mai spus anii aceștia, în România nu e doar o criză a finanțelor, ci și o criză a speranțelor.

Acum, cînd, în sfîrșit speranța a renăscut – aceasta e cea mai importantă contribuție a protestelor de anul acesta, care au devenit o inspirație și pentru cetățeni din alte țări -, ei bine, tocmai acum s-a găsit Ghiță Mocan să se teamă de exces, în duet cu Marius Cruceru.

Da, trebuie să fim lucizi, dar luciditatea nu se obține prin observațiuni pătrățoase și postobservațiuni la fel de pătrățoase de genul: eu v-am spus…

Cînd mă gîndesc că acești doi oameni ar trebui să-i însuflețească pe cei din jurul lor pentru tot ce li se pare adevărat, vrednic de primit, vrednic de iubit, dar ei adoptă o atitudine taman pe dos, îmi vine să urlu…

Dacă urlu, e exces?…

Nu doar că se agață de exces și se țin strîns de el, dar acești doi vorbitori (sau vorbăreți? vorbăcioși?) bagă texte cu Biserica de parcă acolo e salvarea, nu în Stradă.

Păi de ce arată așa România? De ce și-au ridicat oamenii glasul împotriva minciunii și aroganței?

Nu e o țară creștină?

Ce a făcut Biserica de 27 de ani încoace?

Cei doi vorbăcesc de parcă nu și Biserica se face vinovată de corupție…

Alături de exces, cei doi pun mîna / botul și la… control.

Cică protestele din Stradă nu pot fi controlate…

FOARTE BINE că nu pot fi controlate!

Ce, în Biserică pot fi controlate?

Această predispoziție pentru control îi demască pe cei doi… Sînt reprezentanții Bisericii corupte…

Și cînd te gîndești că anul acesta sărbătorimm 500 de ani de la Reformă!…

A putut fi controlată Reforma? :)))))

S-au făcut excese? DA!

Dar nu la excese ne gîndim cînd e vorba de Reformă, ci la rolul ei în atîtea domenii…

Nu s-au făcut excese în istoria Bisericii? Aoleu!

Dar ceea ce ne însuflețește trece dincolo de excese și de chestiunea controlului…

Îi acuz pe acești doi evanghelici orădeni că nu practică… însuflețirea. Cel puțin nu în emisiunea 46 în discuție.

O analiză amplă asupra perimetrelor confesionale din care fac parte cei doi, Clubul Creștin Baptist și Clubul Creștin Penticostal, ar indica direcțiile pe care s-au format și palierele pe care performează.

Am ajunge astfel să facem observații despre FENOMENE care sînt caracteristice mediului confesional evanghelic românesc și, poate, dacă s-ar porni de la evidentele forme de corupție, am vedea… luminița de la capătul tunelului.

Pîna atunci, însă, un lucru e clar: Protestele pașnice care se desfășoară în România de 25 de zile nu se fac vinovate de exces.

Dimpotrivă, spiritul care e în Stradă lipsește tocmai în Biserică.

 

5. Curajul

„Curajul nu este doar una dintre virtuți, ci testul suprem al oricărei virtuți.”, spunea C.S. Lewis.

„Pentru ca răul să triumfe, este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic.”, scria Edmund Burke.

Iar George Orwell ne dă peste nas zdravăn de tot: „Un popor care votează corupți, impostori, hoți și trădători, nu este victimă, este complice.”

Ce să mai zicem de lista corupților din Apocalipsa 21:8, care începe cu fricoșii și se încheie cu… toți mincinoșii?

NOTĂ

Articolul va fi completat duminică sau luni.

UPDATE 1 martie 2017

Din motive obiective, articolul nu va fi completat decît după 10 martie 2017.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s