Din istoria blogosferei evanghelice – 8 ianuarie

2008 – Dănuț Mănăstireanu: Exerciţii de înţelegere XII – Despre Dumitru Stăniloae şi ortodoxie

„Noi, evanghelicii, avem o mare problema in tara aceasta. Nu doar din pricina acestei discutii stupide despre biserica ortodoxa ca biserica nationala, ca si cand Biserica baptista sau cea catolica, ar fi anti-nationala sau non-nationala si asa mai departe, ci si din pricina intolerantei despre care vorbeam mai inainte. Si din vina noastra, de foarte multe ori evanghelicii sunt perceputi ca un soi de excrescenta neasimilata acestui neam. Eu consider ca desi aceasta acuzatie este adesea nedreapta si exagerata, exista totusi un simbure de adevar in ea. De multe ori teologia pe care o promovam este una importata, mai ales din spatiul anglo-saxon, liturghia noastra este esentialmente de sorginte germana, ca si multe dintre cantarile noastre religioase mai vechi. Eu cred ca evanghelicii romani ar trebui sa faca efortul contextualizarii, in primul rand, pentru binele lor, si apoi pentru binele acestei tari.”

2010 – Alexandru Nădăban: Călăuzire, îndrumare sau şansă? (1)

„De obicei pentru a lua decizii bune avem nevoie de timp, dar şi de o minte luminată sau de mai multe minţi luminate. Este vorba despre sfătuire, sfetnici, călăuzire sau în termeni mai moderni de consilieri şi consiliere. Este vorba despre un proces de gândire finalizat cu o decizie. A dispune de suficient timp de gândire şi de suficienţi consilieri este o situaţie ideală cu care nu ne vom întâlni totdeauna. În practică nu totdeauna avem la îndemână pe cineva care să ne ajute şi de cele mai multe ori suntem nevoiţi să luăm singuri majoritatea deciziilor.”

2011 – Max Lucado: Nu totul se învârte în jurul meu (8)

“Niciodată nu te-au atras luminile rampei. Ești pe aceeași lungime de undă cu Ioan Botezătorul: “Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micșorez” (Ioan 3:30). Dumnezeu să te binecuvânteze. Roagă-te pentru noi, ceilalți. Noi, cei dependenți de aplauze, am făcut de toate: am apelat la cunoștințe sus-puse, am cântat cât am putut de tare, ne-am îmbrăcat bine pentru a părea eleganți și ne-am îmbrăcat simplu pentru a părea la modă, am citat autori pe care nu i-am citit niciodată, am declamat în greaca pe care nu am studiat-o niciodată. Pe cuvântul meu, cred că Satana instruiește batalioane de demoni care să șoptească o singură întrebare în urechile noastre:

– Ce gândesc oamenii despre tine?

O întrebare letală. Nu contează deloc de gândesc oamenii despre noi. Contează numai ce gândesc despre Dumnezeu. Dumnezeu nu Își va împărți slava cu altcineva (Is. 42:8). Data viitoare când ai nevoie de un ghiont ca să te dai la o parte din lumina refelctoarelor, amintește-ți: Ești doar o verigă într-un lanț, și încă una lipsită de importanță.

Nu ești de acord? Discută cu apostolul: “Deci cel care sădește nu este important și cel care udă nu este important. Numai Dumnezeu, care face ca lucrurile să crească, este important” (1 Cor. 3:7, NCV, subl. ns.).

Îți amintești ce mesageri a folosit Dumnezeu?

O măgăriță ca să îi vorbească lui Balaam (Num. 22:28).

Un toiag transformat în șarpe ca să-l stârnească pe Faraon (Ex. 7:10).

S-a folosit de doi boi încăpățânați pentru a sublinia ideea de reverență și de un pește uriaș pentru a demonstra ceva predicatorilor șovăitori (2 Sam. 6:1-12; Iona 1:1-17).

Dumnezeu nu are nevoie de tine și de mine pentru a-Și face lucrarea. Ne folosește ca mesageri și ambasadori din bunătatea Lui, nu datorită iscusinței noastre.

Nu se învârte totul în jurul nostru și când gândim așa, Îl mâniem pe Dumnezeu. Isus transmite un avertisment serios acelor ghizi care Îi eclipsează lucrarea.

Când faceți ceva pentru alții, nu atrageți atenția asupra voastră. I-ați văzut în acțiune, sunt sigur – “actori de teatru” îi numesc – care tratează o întâlnire de rugăciune și un colț de stradă ca o scenă, în aceeași măsură, purtându-se cu milă atâta timp cât îi privește cineva, jucând un rol pentru mulțimi. Ei obțin aplauze, e adevărat, dar asta este tot ce câștigă. (Matei 6:2, MSG)” (p. 71-72)

Nu totul se învârte în jurul meu – Max Lucado, Editura Scriptum, Oradea, 2010, 124 p.

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s