2010 – Teofil Stanciu: Ionatan Piroșca – Povara vocației
În ciuda sănătății șubrede, Ionatan Piroșca este cel mai vital și mai vizibil poet evanghelic contemporan. A publicat până acum 7 titluri: Cu fața la cruce (Mediaș, Ed. Samuel, 1994), Tabla înmulțirii cu cerul (Brăila, Ed. Mesaj, 1998), Poema iubirii (Cluj-Napoca, Ed. Risoprint, 2001), Liniștea dintre două tăceri (Cluj-Napoca, Ed. Risoprint, 2004), Ferestrele Împărăției (Oradea, Ed. Hypogrammos, 2006), Iertare pentru ghimpi (Făgăraș, Ed. Agape, 2007) și eseul teologic Sabia Domnului şi a lui Ghedeon sau Subordonarea suverană (Cluj-Napoca, Ed. Risoprint, 1999).
În loc să vorbesc despre cărțile sale, am optat să zic două cuvinte despre omul care le-a scris. Simțind cu acuitate povara propriei vocații, Ionatan se străduiește să și-o asume cu credincioșie. Mediul confesional nu îi e întotdeauna favorabil, dar nici el nu e dintre cei care să renunțe ușor. Felul în care a reușit să lupte cu numeroasele probleme de sănătate (grave) stă mărturie pentru perseverența lui.
Una dintre marile calități ale lui Ionatan este lipsa invidiei de breaslă. În loc să-și scrie cărțile de unul singur și să se bucure de succesul lor mai mare sau mai mic, a preferat să deschidă – în 2001 – un cenaclu online și să sprijine afirmarea unor tineri care îndrăzneau să-și încerce și ei priceperea și norocul literar. Cuvinte la schimb este concretizarea unei idei pe care Ionatan a adus-o în existență cu ajutorul lui Dan Surducan.
2011 – Scriptorie: Raftul creștinului începător
2011 – Marius Cruceru: Scuze publice
„Doresc să prezint scuzele mele publice faţă de fraţii penticostali răniţi sau întristaţi, prin ricoşeu, de remarcile dure din scrisoarea publică a pastorului Mateaş, scrisoare pe care am găzduit-o pe blogul meu.”
2012 – Dionis Bodiu: Dicţionar existenţial – iertare
„Panaceu pentru angoase, depresii şi inexplicabile conflicte existenţiale. Valoarea lui stă în efectul curativ asupra psihicului celui care iartă şi nu are nimic de-a face în mod direct asupra relaţiei cu “împricinatul”. Fiind o prescripţie de ordin personal, la nivelul conştiinţei, ea nu mai cere neapărat o confruntare directă urmată de o informare asupra hotărârii de iertare: important este ca în urma sa să răsară, suavă ca un ghiocel de primăvară, dulcea libertate interioară. Aduce mai degrabă cu un placebo, după cum lesne se poate înţelege.”
RoEvanghelica 