Din istoria blogosferei evanghelice – 28 decembrie

2011 – Dinesh D’Souza: Măreția creștinismului (3)

Măreția creștinismului – Dinesh D’Souza, Editura Imago Dei, Oradea, 2011, 351 p.

“Poate că cea mai mare problemă pe care o are teoria secularizării este că, într-o epocă de globalizare și modernizare, tot mai pronunțată, lumea ca întreg devine tot mai religioasă, nu mai puțin religioasă. Într-un sondaj recent, Pippa Noris și Ron Inglehart a rezumat dovezile. În ciuda progresului secularizării în Occident, ei scriu: “Lumea ca întreg are acum mai mulți oameni care au concepții religioase tradiționale decât a avut vreodată.” Prin urmare, Occidentul este mai secular, dar “lumea ca întreg devine mai religioasă”.

Chiar mai uluitor este fapul că trezirea religioasă are loc în zone care se modernizează rapid. China și India au astăzi cele mai mari rate de creștere din lume și religia înflorește în ambele locuri. Turcia este una dintre cele mai moderne țări musulmane, iar islamul s-a întărit în mod constant acolo. În America Centrală și de Sud, clasele sociale care se ridică îmbrățișează creștinismul penticostal.

Răspândirea globală a culturii americane, cu valorile seculare pe care le are, pare să nu fi oprit, nici măcar încetinit propășirea religiei. Un slogan obișnuit astăzi în Asia este “modernizare fără occidentalizare”. Mulți oameni doresc prosperitatea și tehnologia Americii, dar doresc să le folosească pentru a-și menține și întări modul lor de viață tradițional. Ei doresc să trăiască într-o lume a modernității multiple.

Auzim adesea că islamul este religia cu cea mai rapidă creștere. Nu este adevărat. Islamul este pe locul doi. În timp ce islamul crește în principal prin reproducere – adică datorită faptului că musulmanii au familii mari – creștinismul se răspândește prin convertiri rapide, cât și prin creștere naturală. Islamul a devenit religia cu cea mai mare creștere din Europa, care mai bine de 100 de ani a fost căminul creștinismului. În 1920, scriitorul catolic Hillaire Belloc scria cuvintele: “Credința este Europa și Europa este credința.” Belloc era convins că viitorul creștinismului stă în Europa.

Ironic, cu toate că Europa s-a îndepărtat de creștinism, religia creștină și-a răspândit influența în America Centrală și de Sud, în Africa și în Asia. Pentru prima dată în istorie, creștinismul a devenit o religie universală. De fapt este singura religie globală. Budismul și islamul, la fel ca creștinismul, sunt religii cu aspirații globale, dar aceste aspirații nu s-au realizat. Budismul nu a avut niciodată adepți în culturile din Asia de Sud și de Est. Chiar dacă are câțiva adepți în Occident, budismul rămâne o religie care are, în cel mai bun caz, un impact regional. Islamul este mult mai puternic, dar chiar și islamul este regional, având o dominație mică sau inexistentă în Statele Unite, America Centrală și de Sud sau în Australia. Prin contrast, creștinismul este o forță pe fiecare continent și în fiecare regiune importantă din lume, singura excepție fiind centrul islamului, Orientul Mijlociu.” (p. 26-27)

2011 – Gary R. Collins: Sprijinitorul semenilor (3)

Sprijinitorul semenilor – Gary R. Collins, Editura Imago Dei, Oradea, 2011, 230 p.

Lucrarea de sprijinire trebuie să se concentreze asupra emoțiilor, gândurilor și comportamentului – toate trei. O lucrare reușită de sprijinire implică mai mult decât o relație între doi oameni sensibili. Sprijinirea implică abilități și tehnici, pe care consilierii buni și ceilalți sprijinitori le învață, le practică și le perfecționează în permanență. Bineînțeles, este adevărat că unii oameni par să aibă un “simț” înnăscut pentru ajutorarea altora. Ei par să aibă mult succes fără vreo pregătire specială și fără o cunoaștere specifică a unor tehnici. Dar până și acești oameni pot deveni mai eficienți dacă au învățat să fie alerți față de sentimentele celui sprijinit, față de gândurile lui și față de modul în care acțiunile celui sprijinit au generat sau au influențat problema în discuție.

Când privim în Scriptură descoperim că sentimentele, gândirea și comportamentul au o importanță mare – poate egală. Gândiți-vă la emoții. Isus a plâns în cel puțin două situații și uneori S-a mâniat. El nu Și-a negat sentimentele și nici nu i-a condamnat pe oameni pentru că experimentau și își exprimau emoțiile. În mod limpede, El a fost sensibil față de sentimentele altora, cum ar fi îndurerata mamă în timpul răstignirii sau părinții care și-au adus copiii pentru a-L vedea pe Domnul, dar au fost respinși de ucenicii hiperprotectori. Într-o relație de consiliere, sentimentele pot fi supraaccentuate, dar ele pot fi, de asemenea, înăbușite sau negate. Isus nu a procedat așa.

Totuși, au existat momente când El a pus un accent mai mare pe gândirea rațională. Toma era predispus spre îndoială, dar Isus i-a atacat întrebările într-o manieră rațională. El nu a ignorat preocupările intelectuale ale lui Toma și nici nu l-a criticat pentru lipsa credinței. Dimpotrivă, când ucenicul s-a îndoit, Isus i-a oferit dovada. După înviere, Toma a spus în esență: “Nu voi crede decât dacă Îl voi vedea pe Isus cu ochii mei și dacă voi atinge cu degetele mele mâinile lui Isus.” Mai târziu, când s-au întâlnit, Domnul i-a spus lui Toma: “Adu-ți degetul încoace și uită-te la mâinile Mele; și adu-ți mâna și pune-o în coasta Mea; și nu fi necredincios, ci credincios” (Ioan 20:27). Într-o manieră similară, când Ioan Botezătorul s-a îndoit în timpul ultimelor sale zile în închisoare (Matei 11:2-6), Isus i-a oferit dovezile raționale și concrete de care avea nevoie. În numeroase situații, El S-a angajat în dezbateri intelectuale cu conducătorii religioși ai zilelor Sale. Probabil că cel mai bine cunoscut exemplu de discuție de acest gen este discuția teologică și apologetică avută cu Nicodim noaptea târziu.

Dar Isus era în același timp foarte preocupat de comportament. El i-a spus femeii surprinse în timpul adulterului să își schimbe comportamentul și să nu mai păcătuiască. El a instruit-o pe Marta să își schimbe stilul ei de viață febril, l-a sfătuit pe tânărul bogat să renunțe la egoismul său și le-a spus la doi frați care se certau să nu mai fie atât de lacomi. Adresându-Se iudeilor, El a afirmat: “Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învățătura este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine” (Ioan 7:17). Isus știa că nu întotdeauna înțelegerea precedă acțiunea; adeseori trebuie să ne modificăm comportamentul, să ascultăm și să acționăm mai întâi. Apoi vom primi înțelegerea. În predicile și discuțiile Sale cu diverse persoane, Isus i-a confruntat în mod repetat pe oameni cu comportamentul lor păcătos, egoist și i-a învățat să se schimbe.

Acest accent pe sentimente, gândire și comportament poate fi obsevat în cartea Faptele Apostolilor și în întreg Noul Testament. În mod frecvent, credincioșii sunt considerați responsabili pentru acțiunile lor, dar niciodată nu există vreo aluzie de accentuare a comportamentului cu excluderea sentimentelor și gândirii.” (p. 42-44)

2011 – Mesagerul Cincizecimii (4)

Mesagerul Cincizecimii – Nikolai Usaci, Vladimir Tkacenko, Editura Scriptum, Oradea, 2011, 409 p.

“În 1928 istoria penticostalismului pe teritoriul URSS a fost marcată de apariția revistei periodice “Evanghelistul”. Multe predici de ale lui Voronaev și ale altor frați, care constituiau baza învățăturii pentru mișcarea penticostală, erau publicate în această revistă și au devenit sursă de informație și învățătură pentru multe biserici ale Uniunii Bisericilor CCE [Creștine de Crez Evanghelic] și pentru alte denominații.” (p. 237)

“Revista a apărut în momentul în care multe biserici se distanțau de cultul CCE din cauza controverselor privitoare la serviciul militar obligatoriu. NU exista o ruptură oficială, dar se observa o răcire substanțială a relațiilor între unele biserici și Uniunea CCE. Articolele inspirate și folositoare ale multor frați și surori au făcut posibil ca cititorii numeroși ai revistei să se simtă un singur un singur trup, născut și hrănit de un singur Duh Sfânt și de un singur Adevăr. […]

Datorită revistei, frățietatea s-a înviorat puțin, după multele și obositoarele discuții și controverse care rămâneau fără soluții, din cauza sistemului ateist în care se afla țara și care începea să exercite tot mai multă putere asupra celor credincioși.” (p. 240)

2012 – Alexandru Nădăban – Ritual și putere în biserica baptistă: Dorința majorității stimabile… (3)

„… majoritatea deține puterea. Chiar și în biserică.

O fi o soluție bună? Pentru că majoritatea decide de cele mai multe ori minoritatea care s-a săturat de dictatura unui cutărică pleacă. Pentru că majoritatea decide e aproape imposibil să existe schimbare, pentru că, nu-i așa, schimbarea este… individuală. Pentru că majoritatea decide poți să impui minorității să se schimbe, să plece sau să moară.

Isus a fost condamnat de majoritate. Pavel a fost condamnat de majoritate. Petru s-a lepădat la presiunea majorității. Petru a devenit ipocrit la presiunea altei majorități. […]

Ritualul se desfășoară implacabil direct proporțional cu mărimea puterii. Cine pune în scenă ritualul are puterea. Cine are puterea mimează adevărul. Cine nu poate mima adevărul suferă.”

2013 – Teofil Stanciu: Un anglican, o evreică și un catolic

„2013 a fost un an în care anglicanul C.S. Lewis (1898-1963), evreica Simone Weil (1909-1943) și catolicul Gustave Thibon (1903-2001) au putut fi comemorați și rememorați, grație unor numere rotunde legate de viața lor.

Din păcate, n-am apucat să scriu despre fiecare dintre ei la vremea potrivită (e un mic regret al anului care se încheie). Cum mereu am avut impresia că există niște trăsături care-i unesc pe toți trei, în ciuda numeroaselor deosebiri dintre ei, am încercat să fac măcar un efort de sistematizare a câtorva asemănări pe care le consider deosebit de importante (lista nu e exhaustivă).

E un gest minimal de prețuire pentru niște personaje de prim rang în gândirea creștină a secolului XX. Indiferent de eventualele afinități sau divergențe pe care, ca cititori, le putem avea cu acești autori, ei merită cunoscuți măcar prin scrierile ce sunt disponibile în limba română.”

2015 – Alin Cristea: Cazul familiei Bodnariu a spurcat Sărbătoarea Nașterii Domnului. Noua ideologie a solidarității propovăduită de Luptătorul Luminii

„Există mai multe niveluri de isterie apărute în această perioadă în legătură cu Cazul familiei Bodnariu.

Primul nivel este cel al indignării, în tradiția simțului bun.

Acesta a fost amplificat de Cristian Ionescu în mentalitatea colectivă a evanghelicilor români, conform cu standardele SALE de indignare la adresa unei societăți pe care un reprezentant al evanghelicilor ghetoizați nu o poate decît agresa de cîte ori are prilejul.

Astfel Cristian Ionescu continuă practica, săvîrșită și de pătrățosul baptist, de a folosi segmente ample de creștini evanghelici ca masă de manevră.

„Am crezut că o să pot să nu scriu câteva zile. Nu pot să nu scriu, fiindcă îmi fierbe sângele!”, scrie Ionescu, producîndu-ne îngrijorare legitimă.

De un astfel de lider îndîrjit au nevoie evanghelicii români în astfel de cazuri?… Nu prea cred!

Cristian Ionescu a avut și are rolul lui în Cazul familiei Bodnariu și nu am de gînd să i-l contest.

Dar şi Ștefan cel Mare era „degrabă vărsătoriu de sânge nevinovat”…

Ce contest eu este faptul că tipul acesta de lider este potrivit pentru evanghelicii români în secolul XXI.

Ori, Ionescu fiind în strînsă legătură cu susţinerea postului de televiziune CREDO, iar acum stindardul luptei anti-Barnevernet, evanghelicii români se află în punctul în care au neşansa de a se procopsi cu un lider cu o personalitate gonflată. Cum, de altfel, apar și alții, la alte niveluri, în mediul confesional evanghelic românesc.

La baptiști, figuri publice precum Viorel Iuga, Samy Tuțac, Paul Negruț, ca să numesc doar cîțiva, fac același joc de scenă care ar necesita aptitudini mult mai ample din punct de vedere intelectual, relațional și spiritual.

Aceștia, la fel ca și Ionescu și Cruceru, sînt exponenții noii mediocrități în mediul confesional evanghelic românesc.

Cînd unul dintre ei ajunge în (im)postura de a se indigna (folosind mase de manevră), ar trebui trase clopotele!…

Pentru cine bat clopotele?…

Sîntem în plină slujbă de înmormîntare a baptismului românesc de bună calitate și de parastas a penticostalismului zdravăn din România predecembristă.”

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s