Din istoria blogosferei evanghelice – 23 decembrie

2009 – Alin Cristea: Festivalul Crăciunului: Texte pătrățoase (2)

„L-am mai făcut laș, cum l-am făcut și CAP PĂTRAT, pe Marius Cruceru în public în alte situații. Din nefericire, mi-am păstrat aceeași impresie. Îi este mult mai la îndemînă să mă anatemizeze pe blog decît să solicite, precum e creștinește și bărbătește, o întîlnire de clarificare a unor chestiuni între noi doi. (FĂRĂ promisiuni de confidențialitate, sînt mult mai interesat de cum e un pastor la un ceai sau în mașină decît de cum predică.)

Din păcate, exemplul pastorului Marius Cruceru este relevant pentru destui pastori.”

2010 – Alin Cristea: Decembrie în Oradea

REPETIȚIA GENERALĂ PENTRU GENEVA

Aceasta a fost evenimentul săptămînii, o săptămîna plină pentru mine, după cum se va vedea.

Circa 40 de instrumentiști și circa 50 de coriști, sub bagheta lui Flavius Filip (maestru de cor: Titus Tonea), au făcut repetiția generală pentru concertul de Crăciun de la Geneva (18, 19 decembrie).

Nu doar repertoriul, Cantata „Joy, Joy, Joy” (și cîteva piese instrumentale, despre care presupun că nu fac parte din întregul cantatei), interpreții profesioniști (dar nu numai) și faptul că urma concertul de la Geneva peste doar cîteva zile au făcut diferența față de alte concerte din această săptămînă, ci mai ales atmosfera. Sufletul uman nu e sensibil doar la muzică, ci mai ales la aura (socială) care se poate forma în jurul unui astfel de eveniment.

Felicitîndu-i pe protagoniștii principali ai serii, mi-am exprimat opinia că la Geneva nu vor avea parte de o astfel de atmosferă, să-i zicem… românească 🙂

Imagini (slideshow) de la eveniment sînt afișate pe blogul neoficial al Bisericii Providența.

2013 – Teofil Stanciu: Exilul şi aşteptarea

„Chrisos e „Lumină din Lumină”. Nu e vorba de lumină în sens figurat, ci de lumină cum „ochii omului nu au văzut”. Lumina a păşit în exil, cu riscul de a fi dispreţuită, pentru că evidenţia imposibilitatea fericirii. Evidenţia gravitatea, amploarea crizei, a minciunii.

Îndeobște, exilul nu este un loc al libertăţii, cum se întampla să fie în perioada comunistă pentru români. Exilul e locul departe de casă, de limbă, de neamuri, de prieteni, e locul unde dezrădăcinatul nu mai are confortul relaţional, lumea iubirii în care locuia. Fiindcă fiecare dintre noi căutăm să ne amenajăm un colţ de iubire în care să creştem, să stăm pe cât se poate fără măşti. Exilul – surghiunul – e locul unde nu poţi fi tu, aşa cum eşti, în tot adevărul de care ești în stare. În exil eşti altul, eşti necunoscutul care apare şi trebuie acceptat, asimilat, recunoscut, evaluat.”

2014 – Speranța-Doina Cătană – Biografii: Costache Ioanid (1)

costache-ioanid

Biografii: Costache Ioanid – Speranța-Doina Cătană, Editura Dalia, Timișoara, 2006, 200 p.

“A devenit legendară întâlnirea lui Costache Ioanid cu familia Wurmbrand, care va avea o influență decisivă asupra poetului. Se spune că într-una din zilele verii lui 1940, în timp ce citea Biblia, pe o bancă din Parcul Carol, București, un copilaș care se juca prin preajmă a atras atenția mamei sale asupra cărții pe care o avea Ioanid în mână. Tânăra doamnă nu era alta decât Sabina Wurmbrand, soția celebrului pastor evanghelic-luteran, Richard Wurmbrand, care a suferit ani grei de închisoare pentru credința lui în Dumnezeu. La întrebarea acesteia: “Ce citiți, domnule?”, Ioanid a răspuns: “Cea mai minunată Carte din lume din lume!”. În urma acestei prime conversații s-a stabilit o adâncă prietenie între familiile Ioanid și Wurmbrand. Poetul a început să frecventeze biserica lutherană, în care era pastor Richard Wurmbrand și unde a aprofundat studiul Bibliei sub o îndrumare nouă.

Viața lui Costache Ioanid a suferit o metamorfoză vizibilă. Nimeni nu l-a mai cunoscut pe marele răzvrătit împotriva ordinii sociale, ci pe unul din cei mai blânzi și modești creștini, un real creator de cultură, fără nici o pretenție la această recunoaștere. În comunitatea pe care o păstorea Richard Wurmbrand a scris primele poezii creștine. Pentru că utilitatea lor era să circule printre frați, iar această circulație de valori versificate se realiza mai ușor sub haina melodiilor, Ioanid, care încă nu cunoștea compozitori de muzică creștină, a utilizat alte melodii de largă răspândire pentru a face să zboare versurile sale. Poetul nu-și ai câștiga existența dintr-o meserie pe care o făcuse cu pasiune, pentru că nu mai putea lucra ca regizor la teatru și nici ca actor. Totuși regizorul din el nu a stat nepăsător față de sărbătorile din biserica lutherană, ci a organizat și mici reprezentații pentru aceste ocazii. Nu a acceptat niciodată să vorbească în fața credincioșilor, ca un orator sau predicator, ci doar să-și recite propriile versuri.” (p. 30)

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s