Din istoria blogosferei evanghelice – 18 decembrie 2016

2010 – Mark Dever: 9 semne… (8)

“Trebuie să ne trăim creștinismul pe cont propriu? Sau avem obligații unii față de alții? Implică oare aceste obligații pe care le avem unii față de alții doar încurajare sau numai lucruri pozitive? Sau ele ar include și responsabilitatea de a vorbi sincer despre greșelile, neajunsurile, abaterea de la Scriptură ori de vreun păcat anume? Ar fi posibil ca responsabilitățile noastre înaintea lui Dumnezeu să includă uneori și expunerea acestor păcate în public?

Unul dintre aspectele vitale ale unei biserici sănătoase este disciplina bisericii.” (p. 204)

“Ar trebui să recunoaștem cu toții, fără ezitare, că avem nevoi de disciplină, avem nevoie de modelare. Niciunul dintre noi nu este perfect, și nu suntem vase terminate. Avem nevoie de cineva care să ne inspire, să ne hrănească, să ne vindece; trebuie să fim corectați și provocați. Oricare ar fi metoda tratamentului, haideți măcar să recunoaștem nevoia de disciplină. Să nu pretindem sau să presupunem că tu și cu mine suntem așa cum trebuie să fim, ca și când Dumnezeu Și-a terminat lucrarea în noi.

După ce vom ajunge să recunoaștem acest lucru, observați, totuți, că o mare parte din disciplină este pozitivă sau, după denumirea ei tradițională, este o “o disciplină constructivă”.” (p. 205)

9 semne ale unei biserici sănătoase – Mark Dever, Editura Făclia, Oradea, 2010, 329 p.

2011 – Dionis Bodiu: Voi şi tu – anatomia unei confuzii evanghelice (1)

„La ora actuală nu există la noi o voce evanghelică deasupra contestărilor, dezavuărilor, denigrărilor şi răstălmăcirilor credincioşilor de rând. Luaţi orice nume de teolog evanghelic român, aşa puţini câţi sunt ei, şi veţi vedea că fiecare are de purtat în spinare propria-i cruce de opozanţi care îi contestă fie înţelepciunea, fie buna credinţă, fie competenţa, fie înţelegerea corectă a unor pasaje din Scriptură. Cu riscul de readuce în discuţie un subiect de care m-am plictisit eu însumi – însă care proliferează îngrijorător – o să afirm din nou loud and clear că modelul de interacţiune creştinească promovat de pastorul Cristian Ionescu, unul care nu se fereşte să calce în picioare competenţe academice dacă interesele religiei sale o cer, este flagelul care macină cel mai puternic la ora actuală mentalul evanghelic românesc.”

2012 – Silviu Tatu: De Întrupare, anul de grație 2012

„Toate aceste caracteristici expuse înainte ale persoanelor implicate de Dumnezeu în evenimentele Întrupării: marginalizarea de către societate, nivelul înalt de spiritualitate, prezența Duhului Sfânt peste ele și manifestarea prin credință indică înspre o comunitate de un anumit tip. Aceasta este cunoscută încă din mileniile de istorie a Vechiului Testament, chiar dacă era limitată ca număr atunci: comunitatea profetică. Membrii acestei comunități profetice, uniți în așteptarea sosirii lui Mesia, au fost cei care s-au bucurat de Întruparea lui Dumnezeu. Biserica lui Dumnezeu este adevăratul popor al lui Dumnezeu, care nu cunoaște limitări naționale, de educație, gen sau stare socială, în care Dumnezeu se manifestă după bunul Său plac prin Duhul Sfânt, oferind pasiune pentru spiritualitate înaltă, dreptate socială și umblare prin credință. Dacă este să ne bucurăm de aceste Sărbători propun să redescoperim frumusețea trăirii în comunitatea sfinților peste care a venit nu numai sfârșitul vremurilor ci și Duhul lui Dumnezeu ca împlinire a profeției lui Ioel.”

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s