2013 – Patrick Nullens: În căutarea Binelui (4)
“În mod natural, la polul opus eticii consecinţelor [hedonismul şi utilitarismul] se situează etica principiilor. Potrivit acesteia, o acțiune morală este bună atunci când se respectă un anumit principiu (lege sau normă), independent de urmările acelei acțiuni. Binele poate fi înțeles doar în lumina unor legi clar definite și a supunerii noastre necondiționate față de ele. Astfel, a minți este întotdeauna greșit, chiar dacă în anumite împrejurări minciuna poate avea urmări favorabile. […]
Cele două modele anterioare se concentrează asupra acțiunii morale (etica principială) și a urmărilor ei (etica consecințelor). Etica virtuților, dimpotrivă, se îndreaptă spre individul care acționează, fixându-se asupra subiectului moral. Tocmai datorită faptului că este îndreptată spre trăsăturile specifice persoanei care acționează, etica virtuților mai este numită și “etica de caracter”. Spre deosebire de celelalte două aspecte anterioare ale eticii, acesta nu se ocupă atât de mult de hotărârile concrete pe care le luăm, ci mai degrabă de ceea ce suntem noi înainte de a lua aceste hotărâri. […]
La fel ca etica virtuţilor, etica valorilor se îndreaptă mai cu seamă spre ceea ce suntem din punct de vedere moral, şi nu este preocupată atât de mult de ceea ce facem, de hotărârile noastre morale. Potrivit preceptelor eticii valorilor, esenţa moralităţii nu trebuie căutată în împlinirea legilor şi a îndatoririlor sau în ascultarea de raţiune, ci în trăirea valorilor. Pe unele lucruri le considerăm importante, pe altele mai puţin importante, în vreme ce pe altele nu le luăm deloc în seamă. Valorile în sine nu-ți spun exact ce să faci, ci îți arată mai degrabă ce să fii. Ca valori tipice avem: familia, cultura, prietenia, munca, frumusețea, libertatea. Ele ne dau o anumită direcție în viață. Porunca îți sune ce trebuie să faci, valoarea îți arată ce trebuie să ocrotești, să păstrezi. […]
Etica valorilor este, din păcate, mai puţin cunoscută în lumea creştin-etică a protestantismului. De obicei se respectă cele trei obligaţii, consecinţele şi virtutea. Cu toate acestea, noi suntem de părere că neglijarea eticii valorilor înseamnă o pierdere pentru etica creștină.
În aceeași tradiție putem plasa și personalismul. Acesta pune accentul mai cu seamă pe valoarea în sine, absolută, a celeilalte persoane, a aproapelui nostru. Această valoare înseamnă mai mult decât un principiu sau o poruncă, ea este un apel etic direct, care merge înaintea oricărui raționalism. Filosoful evreu Emmanuel Lévinas vorbește de alteritate, felul radical de a fi al celuilalt, al celui pe care îl întâlnesc. Această prezență, reprezentare, este absolută. Chipul celuilalt este cel care mă determină la o atitudine morală față de el. Aici nu eul ocupă locul central, ci ireductibila valoare a celuilalt, a aproapelui.” (p. 85-89)
RoEvanghelica 