„Democraţia nu joacă la cacialma şi nu trişează. E mai lentă decât dictaturile, mai conciliantă, mai pragmatică şi mai predispusă amorsării unui dialog. […]
Iată ce e rău la ea. Democraţia nu e cu gura mare. Nu se bate cu pumnul în piept. Nu respinge furios propaganda exaltându-i cu spume la gură pe „geto-daci” spre a-i înfiera pe „Soros, evreii, multinaţionalele” sau „NATO”, care, pasămite, „ne fură domnule, ne fură”. Democraţia se lasă în schimb cu furie contestată. Ba chiar, când lumea dezertează de la datoria de a lupta pentru ea, le permite teroriştilor s- o atace, iar populiştilor şi ideologilor corectitudinii politice s-o deturneze. […]
Iată ce „nu-i bine” cu ea. Ne lasă să decidem singuri. Şi uneori greşeşte. Noi, la fel. Apoi, mai pierde, vai, şi bătălii. Dar, fiindcă reprezintă modernitatea, libertatea, egalitatea şi fraternitatea, raţiunea, drepturile omului, ştiinţa şi separarea statului de obscurantism, democraţia câştigă războaiele invariabil.
Ce e însă poate cel mai rău la ea? Că nu-i destulă. Că nu e mai multă. Şi peste tot.”
RoEvanghelica 