2009 – Alin Cristea: Scuturând covoarele universului
Muzică: Alin Cristea
Versuri: Ionatan Piroșca
2010 – Iosif Ţon: Bunătate (4)
“Când noi, protestanții români, citim Vechiul Testament în versiunea ortodoxă și constatăm anumite deosebiri față de versiunea noastră, trebuie să știm că aceste deosebiri se datorează în primul rând faptului că traducerea ortodoxă este făcută după Septuaginta în limba greacă (deci este o traducere după traducere), în timp ce traducerea noastră este făcută direct din limba ebraică. […]
Cei șaptezeci de traducători ai Vechiului Testament în limba greacă, Septuaginta, aveau în limba lor mai multe cuvinte pentru bunătate, și totuși în cele mai multe cazuri, ei n-au ales niciunul dintre ele pentru a traduce termenul hesed. Cu siguranță că motivul era faptul că din acele cuvinte lipsea elementul de îndurare, de milă, de trecere dincolo de ceea ce merită cineva, lucruri conținute în hesed, bunătatea neobișnuită, extraordinară a lui Dumnezeu. În cele din urmă, au ales să traducă hesed de cele mai multe ori prin “milă” (grecește eleos), ce apare în Septuaginta de aproape 400 de ori!
Alegerea aceasta nu a fost cea mai fericită, din două motive. În primul rând, ideea grecilor despre zei nu se apropia nici pe departe de modul în care li S-a revelat Iehova evreilor: încet la mânie, îndelung răbdător și milostiv, datorită faptului că este plin de bunătate generoasă. Grecii îi concepeau pe zei în cel mai bun caz ca nepăsători față de oameni, dar de regulă capricioși, duri, fără milă și răuvoitori. De aceea, trebuia ca oamenii să facă tot posibilul, în special prin festivaluri și jertfe în cinstea zeilor, ca să-i îmbuneze și să le câștige bunăvoința. Mila, în mod categoric, nu era o trăsătură a zeilor.
Un cercetător australian, Bruce F. Harris, a scris în anii 1980 un articol intitulat “Ideea de milă în contextul ei greco-roman” (publicat în volumul God who Is Rich in Mercy, Lancer Books, Australia, 1986). Acesta a reușit să găsească o singură consemnare în papirusuri în care se spune ceva despre mila lui Zeus și a Herei, a Afroditei și a zeițelor Isis și Leto, dar fără ca ideea să fie în vreun fel dezvoltată.
În al doilea rând, nici scrierile filozofice și literare de dinainte de era creștină nu au cuvinte de laudă la adresa milei. De asemenea, în scrierile de etică ale acelor vremuri, mila nu era considerată o virtute.
În mediul acesta străin de milă, fie ea divină sau umană, traducerea lui hesed – bunătatea extraordinară a lui Dumnezeu și a copiilor lui Dumnezeu – prin cuvântul “milă” nu avea nicio șansă în cultura greacă.
Mai mult, mila este un sentiment de compătimire față de cineva aflat în necaz. Din cuvântul “milă” lipsește noțiunea de bunătate lăuntrică din care mila se revarsă ca o expresie către cel slab și nenorocit.” (p. 71-72)
RoEvanghelica 