Povestea adverbului MAI
Trăia în ÎMPĂRĂȚIA LIMBII ROMÂNE un adverb mititel, dar foarte apreciat în neamul său, pre numele lui MAI. Era foarte fericit pentru că fusese înzestrat cu o putere deosebită: îi ajuta pe prietenii lui din neamul ADJECTIVELOR, ca și pe unii dintre frații săi, să construiască grade de comparație, comparativul de superioritate – mai frumos, mai repede – și superlativul relativ – cel mai frumos, cel mai repede -.
Din nefericire, de aici vine și prima lui supărare. Unii vorbitori nu sunt atenți și folosesc grade de comparație ale unor adjective care nu pot avea grade de comparație. De câte ori aude mai superior, mai inferior, mai optim, mai principal, adverbul MAI cade la pat și bolește, bolește…
El mai are și o altă sarcină de care este foarte mândru: însoțește verbul și spune despre acțiunea exprimată de acesta că durează sau că…
Vezi articolul original 131 de cuvinte mai mult
RoEvanghelica 