2012 – Teofil Stanciu: Mersul la biserică văzut ca datorie
„Felul în care se pune problema și încrâncenarea cu care sunt repetate la nesfârșit datoriile creștinești le transformă în niște corvezi religioase istovitoare. Iar asta nu e deloc în regulă. Toată lumea – de la amvon, la ușă – pare mai degrabă resemnată cu faptul că trebuie, vreme de 4 ore pe duminică, să se umplă o sală și să se producă un „program”.
N-avem liturghie, n-avem forme fixe, așa că musai să ne bizuim pe imaginație – sau pe lipsa ei – și să motivăm enoriașii să se arate în număr cât mai mare și cu o dispoziție cât mai participativă. Iar ei trebuie să vină. Altminteri…
Nu spun că așa stau lucrurile, ci că așa par. Și insist asupra acestui aspect dintr-un motiv cât se poate de important: refuz să cred că creștinismul poate fi atât de vlăguit încât să nu furnizeze niște soluții pentru acest impas. Căci, trebuie să recunoaștem că există un impas.
Mă interesează prea puțin să descopăr de ce nu vor oamenii să meargă la biserică. E un subiect foarte important, dar nu pentru scopurile acestui text. Mă intersează mai mult că prin insistența pe ideea de datorie este anihilat (sau măcar umbrit) ceva din miezul fascinant al creștinismului.
Ce pierd oamenii care se concentrează pe datorie (și mă refer mai ales la cei care au autoritate și iau cuvântul în biserici) e tocmai farmecul îndatoririlor creștine. Mersului la biserică i se poate face o reclamă seducătoare, poate fi prezentat ca un imens privilegiu, și asta cu toată convingerea și fără nicio exagerare.”
RoEvanghelica 