Atenţie! Pocăiţii sînt tot mai agresivi! (1)

Dan Damian (The Messengers) a afişat pe Facebook următorul mesaj (acum 13 ore):

„Sunt creștin sibian. Sibiul este un leagăn al Credintei Ortodoxe si-al altor confesiuni religioase cu frica de Dumnezeu si ascultare de Sfânta Scriptura Biblia. Credeam ca un alt președinte, mult mai tarziu in Romania, peste ani, nu un sibian, era „obligat” sa afirme, ce-ati afirmat dumneavoastra domnule președinte Klaus Iohanis. Cred ca dupa creșterea si educația pe care o aveti, puteti reformula declarația dumneavoastra, in privința familiei, in frumoasa țara Romania. Fiti binecuvantat!”

(Iohannis se scrie corect cu 2 n, măi… Dammian)

Au început comentariile.

1.

Am pus și eu vreo trei comentarii foarte scurte, după care am fost deranjat în privat de Câmpanu Cezar:

pocaiti-1

Probabil m-a scos din lista de prieteni, nu am regăsit mesajul lui și mesajul meu, nu știu la ce se referă omul.

Dar să fie clar: Nu sînt nici un fel de apostat.

Dacă cineva știe din ce biserică face parte, îl rog să-mi spună, să iau legătura cu acea biserică.

2.

Unul dintre comentarii este idiot de-a binelea.

Îi aparține lui Zaharia Bonte (cred că din Bruxelles):

pocaiti-2

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s