“Un dezavantaj net al Cultului Penticostal în relația sa cu statul comunist l-a constituit faptul că, spre deosebire de celelalte trei confesiuni evanghelice – baptiști, creștini după evanghelie și adventiști –, penticostalii au fost recunoscuți oficial pentru prima dată chiar de către regimul de democrație populară, după un sfert de secol de clandestinitate. Această situație a atras o atitudine îndatoritoare față de regim, pentru favorul făcut credincioșilor penticostali, care căpătaseră libertate religioasă. În acest context, se explică acceptarea docilă, de către Gheorghe Bradin, a acțiunilor Securității de promovare sau înlăturare a unor lideri din structurile de conducere a cultului, acțiuni care au instituit un model perpetuat până la Revoluția din decembrie 1989.” (p. 219)
