Pe contul Facebook Alin Cristea am afișat un citat:
“În mod clar, alegerea crucii în locul confortului este o cerință a urmării lui Cristos. […]
S-au dus zilele când era acceptabil în mod public să-L urmezi pe Cristos în fiecare zi a săptămânii. Acum trăim zile când a te ține tare de Evanghelie, a crede cu adevărat Biblia și a o aplica înseamnă a-ți risca reputația, a-ți sacrifica statutul social, a intra în dezacord cu cei mai apropiați membri ai familiei și prieteni, a-ți periclita siguranța și stabilitatea economică, a renunța la posesiunile tale, a lăsa în urmă aplauzele lumii și (în funcție de locul în care te conduce Dumnezeu) chiar să-ți pierzi viața.
Gândește-te la lucrul acesta. Nu-i poți iubi pe săraci și să trăiești în lux. Nu te poți îngriji de orfani și de văduve fără implicații majore în ce privește modul de viață al familiei tale. Nu-ți poți declara convingerile privitoare la căsătorie și sexualitate fără a fi criticat. Nu poți proclama adevărul Evangheliei și să rămâi popular în rândul tuturor.” (p. 243-244)
Împotriva culturii – David Platt, Editura Imago Dei, Oradea, 2016, 271 p.
Iată cîteva comentarii:
Tania Si Marin Pintilie: Niciodată nu a fost altfel… Indiferent de tipul de societate, statutul creştinului rămine mereu acelaşi: PERSECUTAT.
Alin Cristea: Asta e un cliseu, nu o fraza purtatoare de adevar.
Francisc Visky: Starea „naturală” a bisericii este persecuţia, suferinţa… Dacă ea nu este prezentă este un mare semn de întrebare… Înseamnă că lumea o agrează deci este asemena cu ea… Asistăm la un proces periculos de sociomorfizare a creştinului, o devenire ca lumea…
Alin Cristea: Nu, acesta este un cliseu, cu persecutia… (Doara au existat perioade cind Biserica a persecutat…) Starea naturala a bisericii are de a face cu Imparatia lui Dumnezeu, care inseamna neprihanire, pace si bucurie in Duhul Sfint. Cit timp accentuam aspectul perscutiei, mentinem premisele unui gindiri de tip politic, referitoare la lucrurile care se vad, nu la lucrurile care se simt, ale Imparatiei, care nu e din lumea asta. Avem nevoie de clisee, lucram cu ele, dar trebuie si sa le depasim. Caci starea naturala a bisericii este ORGANICITATEA. Organismul eclesial pulseaza nu din pricina persecutiei, ci in ciuda ei. Nu persecutia bisericii naste ucenici, ci urmasii lui Hristos.
Suferinta are un anumit rol in maturizarea crestinului si a bisericii, dar suferinta nu vine doar prin persecutie, ci si prin alte mijloace. Cum Hristos a fost parasit de toti (si de Dumnezeu, cel putin asa si-a exprimat durerea cea mai profunda), si urmasii Sai nu doar ca sufera din pricina persecutiei, ci mai ales din cauza durerii cauzate de cei dragi, care ii tradeaza, ii ranesc, ii parasesc. A fi crestin e o aventura supra-terestra, o odisee in cautarea Slavei, suferintele din vremea de acum nu sunt vrednice sa fie puse alaturi cu slava viitoare. Nu persecutia ar trebui sa fie cliseul nostru, ci Slava. Hristos in noi – nadejdea Slavei.
Francisc Visky: Dacă suferința, persecuția sunt clișee atunci viața lui Isus este un film și la propriu… Biserica suferă pentru că adevărul ei nu este primit iar creștinii suferă pentru același lucru… Suferința este spirituala și fizică în același timp… dacă nu este acceptat political correctness-ul lumii este fizic desființată.
Alin Cristea: Eu nu am spus ca suferinta, persecutia sint clisee. Am spus ca modul in care gindim si ne exprimam in legatura cu suferinta, persecutia, dar mai ales Imparatia lui Dumnezeu, poate ramine doar la nivel de cliseu.
Iata inca un cliseu. Biserica sufera pentru ca adevarul ei nu este primit. Sa depasim acest cliseu: Biserica e gata / ar trebui sa fie gata sa sufere pentru ca suferintele din vremea de acum nu sunt vrednice sa fie puse alaturi cu slava viitoare. MOTIVATIILE sint importante. Daca nu avem perspectiva Slavei, raminem cu cliseul suferintei, persecutiei.
Isus Hristos e Capetenia si Desavarsirea credintei noastre, care, pentru bucuria care-I era pusa inainte, a suferit crucea, a dispretuit rusinea, si sade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.
Nu e suspect faptul ca vorbim atita de suferinta si prea putin de bucuria care ne sta inainte? Adica ne uitam la lucrurile care se vad si sintem chiori spirituali.
RoEvanghelica 