Glorioasele comunicate penticostale ale Consiliului bisericesc

Acest articol nu este despre Cazul Florin Ianovici.

Cei care doriți „informații” despre Cazul Florin Ianovici ar trebui să căutați în alte locuri pe Internet, unde pocăiți tîmpiți și aroganți își exhibă frustrările și gogomăniile, fără ca pastori penticostali să intervină cu responsabilitate și să contribuie la asanarea spațiului public unde apar evanghelici români.

Mahalaua Evanghelică s-a mutat în ultimii ani din blogosferă pe Facebook. După cum pastorii penticostali nu au intervenit pe blogurile evanghelice în vederea instituirii unui perimetru public decent – dimpotrivă, pastori-bloggeri precum Cristian Ionescu și Petru Lascău au contribuit consistent la fenomenul Mahalaua Evanghelică, mai ales prin permiterea comentariilor bădărane -, acum sîntem într-o altă etapă, cînd comentariile publice pe Facebook au căpătat și mai multă agresivitate.

M-am înhămat la o treabă mult mai importantă – identificarea FENOMENELOR din mediul confesional evanghelic românesc.

În acest sens, în ultimii ani am identificat vectorii acestui spațiu confesional, am monitorizat diverse aspecte ale acestui spațiu confesional, am oferit informații publice despre fenomene din acest spațiu confesional, am făcut analize și sinteze, am avansat ipoteze și concluzii. De asemenea, am participat la numeroase polemici în spațiul public pe Internet.

Unul dintre domeniile pe care le-am monitorizat este palierul comunicatelor evanghelicilor români. În general, este vorba de comunicate mediocre, cu greșeli de scriere și de exprimare, cu limbaj de lemn și, mai grav, cu deficit ideatic.

Comunicatul din 22 septembrie 2016 al Consiliului bisericesc al Cultului Penticostal este un exemplu în acest sens.

Articolul de față are în centrul analizei acest comunicat, dar, în același timp, așază acest comunicat într-un context amplu, care are de a face cu istoria postdecembristă a evanghelicilor români, mai precis cu ultimii ani în care Internetul a căpătat o importanță colosală în viața societății românești, respectiv în dinamica evanghelicilor români.

Azi, jurnalistul Dan Tăpălagă scria: „Vechii politicieni şi gazetari nu înţeleg cum funcţionează nouă generaţie. Nu pricep nimic din forţa internetului.”

Acest lucru este valabil şi pentru mediul confesional evanghelic românesc. În mai mult rînduri am afirmat public că e vorba de o situaţie tristă, conducerile cultelor evanghelice din România fiind mediocre, unul dintre motive fiind lipsa unei atitudini corespunzătoare cu chestiunea internetului din secolul XXI.

Nu intenționez să abordez pe larg în acest articol chestiuni legate de Internet. Este suficient să observăm că ieri a fost afișat Comunicatul pe SITE-ul Cultului Penticostal (nu-l puteau trimite prin scrisoare la comunitățile regionale?), iar preluarea lui de către Creștin Total (i-a dat cineva permisiunea?) l-a propulsat pe locul întîii în topul WordPress (lb. română) – postări.

După ce baptiștii l-au pierdut pe Iosif Țon și penticostalii pe Vladimir Pustan, două figuri nu doar publice, ci legendare – nimeni din spectrul baptist, respectiv penticostal, nu se apropie, ca notorietate, carismă și activitate instituțională, de acești doi coloși din istoria postdecembristă a evanghelicilor români – momentul Florin Ianovici cade, fără milă, într-o perioadă fastă pentru evanghelicii români, anul acesta fiind unul special, cînd o conexiune nesperată s-a realizat între societatea românească și ghetoul evanghelic o dată cu Cazul Bodnariu, la care se adaugă apariția romanului Sărbătoarea Corturilor, pentru prima dată, în cultura română, un roman de o asemenea anvergură avînd pocăiții ca fundal.

Cazul Florin Ianovici nu este doar un moment izolat, nu afectează doar penticostalii și nu constituie cel mai grav aspect al crizei evanghelicilor români postdecembriști. Cazul Florin Ianovici este cu atît mai interesant cu cît indică spre Cazul Mediocrilor Evanghelici, mult mai amplu și cu ramificații aproape de neimaginat.

Viorel Iuga, Samy Tuțac, Paul Negruț (și grupurile lor de interese) sînt baptiști ofiliți, care au făcut greșeli publice și gafe impardonabile. În numeroase rînduri am atras atenția asupra acestor ipochimeni, în legătură cu care se pot folosi expresiile lui Doru Pop (profesor universitar): „Ipochimenii sunt falsificatorii de identităţi publice, indivizi şireţi care vor să ne prostească pe faţă. Deşi vedem chipul lor repulsiv, ei se prezintă drept inocenţi şi puri.”

Comunicatul din 22 septembrie al penticostalilor aduce cu sine umbra lugubră a falsificării identităţilor publice – 1) ori Florin Ianovici nu e omul integru pe care noi îl credeam, ajuns astfel în mod ilegitim în funcția de președinte al Comunității Regionale Penticostale (CRP) București, ca să nu mai vorbim de prestigiul dobîndit ca predicator la numeroase evenimente publice, în țară și în străinătate, 2) ori pastorii din conducerea Cultului Penticostal sînt incompetenți, eufemistic vorbind, 3) ori și Florin Ianovici și mahării penticostali poartă un grad semnificativ de vinovăție în cea ce privește falsificarea identităților publice.

Aceste identități publice sînt conferite conform prevederilor Statutului Cultului Penticostal.

Așadar, o discuție în legătură cu ceea ce numim Cazul Florin Ianovici are de a face cu documentele de organizare și funcționare a Cultului Penticostal.

Dar pentru cei mai mulți a avea de a face cu astfel de documente constituie o activitate grea și plictisitoare.

Precizez însă că demersul meu public urmărește mai mult decît o analiză a chestiunii din perspectiva modului de funcționare a unui cult.

Un statut poate fi oricînd îmbunătățit.

Dar modul de comunicare în spațiul public ține de cultura comunicării, de tehnica și arta de a stabili conexiuni cu spațiul public. Mai mult, evanghelicii ar trebui să fie prezenți în spațiul public în acele locuri aglomerate în care pot disemina ideile creștine.

Îmbunătățirea modului de comunicare în spațiul public nu are loc într-o perioadă scurtă. Pocăiții sînt tributari unor reflexe antiintelectuale, resentimentare și sînt produsul unor multe decenii de ghetoizare, inclusiv în perioada postdecembristă.

De asemenea, trebuie reținut faptul că evanghelicii români nu au o revistă de cultură cultură evanghelică, în care să se dezbată chestiuni de interes general.

Comentariile pe bloguri și pe Facebook nu suplinesc lipsa unei reviste a evanghelicilor români, coordonată IDEATIC, nu ideologic-confesional.

În primele luni ale anului 2015, am semnalat, de cel puțin 4 ori, pe blogul România Evanghlică, lipsa comunicatelor pe site-ul Cultului Penticostal.

La ora actuală, sînt 8 comunicate din 2016 și 3 comunicat din 2015.

Nu am găsit o arhivă a comunicatelor din ceilalți ani. Numai din 2015 încoace afișează Cultul Penticostal comunicate pe Internet? De cînd are site Cultul Penticostal?

Nu îmi bat capul acum cu astfel de chestiuni, întrucît avem destul material de comentat în Comunicatul de ieri, 22 septembrie 2016.

Comunicatul nu este al Comitetului executiv, ci al Consiliului bisericesc. Un comunicat de presă din 16 februarie este semnat de președinte și secretarul general.

Consiliul bisericesc este format din 31 de membri, aleși dintre pastorii care au cel puțin opt ani în pastorați și se întîlnește de cel puțin două ori pe an.

La 24 de ore de la Comunicatul din 22 septembrie, Florin Ianovici figurează încă în Consiliul bisericesc.

Comitetul executiv, conform site-ului și conform Regulamentului electoral (1999), este format din 9 membri.

Statutul (2005), însă, precizează că e format din 7 membri: „…se compune din: preşedinte, doi vicepreşedinţi, secretar-general, trezorier și doi membri”.

Comunicatul prezintă sancțiuni nu doar pentru Florin Ianovici, ci și pentru Petru Huțuțui și Constantin Andreescu.

Dar doar pentru Florin Ianovici este indicat articolul statutar pe baza căruia s-a luat decizia suspendării – art. 39, alin. 1, lit. c.

„Calitatea de slujitor poate fi suspendată din următoarele motive:

a) încălcarea condițiilor biblice care au stat la baza ordinării;
b) încălcarea angajamentului solemn de slujitor al bisericii;
c) abateri de la prevederile prezentului Statut;
d) abateri grave sau repetate de la conduita spirituală personală;
e) nerespectarea sistmatică a atribuțiilor de slujire.”

În 6 aprilie 2016, Florin Ianovici primis avertizare scrisă.

În 20 septembrie 2016, Comitetul executiv, după ce constată „același mod de comportare, folosind minciuna și distorsionarea adevărului” – plus „nesocotirea autorității conducerii Cultului” (oare ce o fi însemnînd asta? s-a pișat în buda vicepreședinților?), „nerespctarea unei hotărîri a comitetului Comunităţii Regionale Penticostale Bucureşti – al cărei vicepreședinte era”, „comportament nedemn de un slujitor al Cultului Creștin Penticostal” -, hotărăște suspendarea din slujba de pastor a lui Florin Ianovici.

Florin Ianovici a contestat decizia, astfel că în 21 septembrie 2016 Consiliul Bisericesc a hotărît păstrarea decizii Comitetului executiv.

S-au mișcat bine, nu?

În ședința din 21 septembrie, Consiliul bisericesc „a dezbătut alte două cazuri de slujitori” (ei na, cînd au avut timp să dezbată?), plus au hotărît transformarea Conferinței Pastorilor Penticostali din 19-21 octombrie 2016 în Congres de lucru și „s-a discutat şi s-a hotărât” declararea zilei de 27 octombrie 2016 ca zi specială de post şi rugăciune.

Ăştia sînt buni pentru Parlamentul României, dacă pot să dezbată, să discute și să ia atîtea hotărîri într-o singură zi…

Citind acest comunicat năstrușnic, m-am întrebat: Dar de ce s-au dezbătut celelalte două cazuri, au făcut și cei doi contestație la Consiliul bisericesc?

Apoi: Dacă în cazul lui Florin Ianovici decizia s-a bazat pe un articol din Statut, de ce nu se specifică nici un articol pe care să fie întemeiată decizia în cazul celor doi?

Cu atît mai mult cu cît în cazul celor doi e vorba de revocare (retragerea definitivă a recunoașterii slujbei îndeplinite anterior revocării), pe cînd în cazul lui Florin Ianovici e vorba doar de suspendare.

Nu în ultimul rînd, mă întreb de ce suspendarea lui Florin Ianovici s-a făcut doar pe baza literei c), nu și pe baza literei d), de vreme ce e acuzat de „același mod de comportare, folosind minciuna și distorsionarea adevărului”.

Ca o concluzie, comunicatul pare a fi mai mult o reglare de conturi cu Florin Ianovici decît un document oficial al unei instituții serioase din România. Expresiile folosite la adresa lui Florin Ianovici (nu și la adresa celorlalți doi) sînt menite să producă un efect de public. Sancțiunea acordată lui Florin Ianovici putea fi comunicată în termeni mult mai simpli, e vorba de suspendare și de o singură literă din alin. 1 al articolului 39.

Este evident că acest comunicat acordă mult mai mult spațiu Cazului Florin Ianovici decît celorlalt două cazuri.

De reținut faptul că decizia Consiliului bisericesc nu se referă la acuzațiile cu care s-a confruntat Florin Ianovici la începutul anului.

Cazul Florin Ianovici ne aduce aminte de alte două cazuri – Iosif Țon la baptiști și Vladimir Pustan la penticostali – cînd mizanscena a fost realizată în condiții asemănătoare: hotărîri luate la cel mai înalt nivel în mod abuziv (decizia în Cazul Iosif Țon nu era întemeiată pe vreun articol din Statut).

De reținut însă că, dacă în statutul slujitorilor penticostali (1999) apare formula „contestația… se va depune la organul ierarhic superior”, mărturisirea de credință a baptiștilor precizează (referitor la conducerea Bisericii): „Nu recunoaştem grade ierarhice.”

Mă gîndeam că poate Florin Ianovici ar putea clarifica cîte ceva într-o declarație publică.

Dar apoi am citit următoarele în legătură cu revocatul Petru Huțuțui: „…elemente noi în ceea ce priveşte respectarea condiţiilor cerute pe perioada suspendării…”

Aha!… Va’s’zică lui Florin Ianovici probabil că i s-au pus niște condiții pentru cele 6 luni de suspendare… Dacă vrea să nu fie revocat după 6 luni, atunci… cred că ne-am lins pe bot de clarificări.

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Glorioasele comunicate penticostale ale Consiliului bisericesc

  1. Alin Cristea,
    In cadrul unui cult religios nu este democratie, ca sa discutam, ca sa dezbatem, ca sa stabilim de comun acord si asa mai departe. E foarte usor sa dai la o parte principiile biblice si chiar marturisirea de credinta pentru a-ti proteja pozitia. Pana la urma, in cazul de fata nu e vorba de protejarea credinciosilor penticostali de influentele „nocive”(?) din partea lui Ianovici – el nu a fost condamnat pentru erezie! – ci de protejarea unur noi lideri, din categoria vedetelor, care ii vor lua locul lui Ianovici.
    Nu stiu daca Ianovici e vinovat sau nu – in rice caz, vinovatia lui nu poate fi stabilita in mediul online! – dar modul in care au fost tratate cele trei cazuri ridica o alta intrebare, pe care eu am pus-o de mai multe ori: „Si daca au pacatuit, cine se ocupa de reabilitarea lor?” Pentru ca ma gandesc ca dragostea vrea sa reabiliteze nu sa distruga si sa salveze nu sa condamne. Nu exista niciun un departament si niciun grup, sau asociatie, in cadrul Cultului Penticostal, din cate stiu eu, care sa se ocupe de consilierea, zidirea, echiparea si reabilitarea pastorilor care trec prin astfel de probleme. Cand sunt faimosi pastorii au o multime de prieteni, cand au gresit sunt singuri si toate usile li se inchid.
    Misionarii merg regulat cate o saptamana, sau mai mult, la” debriefing” pentru a fi analizati, consiliati si ajutati sa sa isi revina dupa traumele pe care le experimenteaza. De ce nu s-ar face asa ceva si cu pastorii care au cazut?

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s