„Paradoxul este că evadarea cititului din mănăstiri sau din universităţi, din mohorîte încăperi de studiu renascentine, ticsite cu retorte şi semne zodiacale, sau din luxuriante cabinete de lectură și de „curiozități” ale barocului și invadarea vieţii de zi cu zi de către insistențele citibilului – mai nou, și pe ecranele de PC – n-au produs cîtuși de puțin o omogenizare a formelor și a virtuților lecturii, ci, dimpotrivă, o și mai mare polarizare a acestora. Apariția și proliferarea gazetelor ar fi dat, se spune, impulsul formării primelor societăți de lectură, inițial simple asocieri în vederea cumpărării și citirii mai ieftine a cîtorva publicații. La rîndul lor, societățile de lectură ar fi inventat forme de organizare internă care anticipau, in nuce, funcționarea societăților democratice. Astăzi vorbim de accesul la informație, în principal scriptică, ca o condiție esențială a democrației. Și tot astăzi pare să avem nevoie, din cînd în cînd, de doi termeni diferiți pntru aceeași activitate. „lectură” şi „citit”.”
Dilma veche, Nr. 657, 22-28 septembrie 2016
