2010 – Vasilică Croitor: Răscumpărarea memoriei (5)
“În mediul penticostal românesc, personalitatea cea mai reprezentativă și respectată pentru suferințele îndurate sub regimul comunist este Constantin Caraman. Din păcate, nu a existat niciun interes până în prezent de a valorifica literar experiența și eroismul acestui mare bărbat al credinței. […]
Arestat de 3 ori, pentru intervale scurte, a petrecut în total doi ani în închisorile comuniste, însă a trăit întreaga viață sub supraveghere și cu mari riscuri. Până la Revoluția din 1989, Caraman a fost ținut neîntrerupt sub supraveghere și deseori anchetat de autorități pentru activitatea clandestină întreprinsă în slujba Bisericii subterane. […]
Un promotor al conceptului de Biserică subterană, Caraman i-a ajutat pe liderii occidentali să cunoască situația Bisericii din România și compromisul făcut de liderii Cultului. Mărturiile păstrate în DUI “RODION” (dosarul său) și DUI “PRELAȚII” (dosarul în care erau urmăriți semnatarii scrisorii care s-a difuzat la “Europ Liberă”) atestă faptul că în viziunea lui Caraman, a fraților Răscol și a altor credincioși mai influenți, conducerea Cultului trebuia înlocuită cu una care să promoveze lucrarea Duhului Sfânt.
Caraman a știut bine care erau riscurile la care se supunea. Lucrarea sa subterană și-a asumat-o cu toată responsabilitatea, nu din spirit de aventură sau naivitate.” (p. 273, 274, 278)
DUI – Dosar de urmărire informativă
2011 – David Pawson: Este Ioan 3:16 nucleul Evangheliei? (4)
“Când începem să studiem ce spune Biblia cu adevărat despre dragostea lui Dumnezeu, vedem că aceasta nu este necondiționată. Ni se spune că Dumnezeu îi iubește pe cei care se tem de El. Dumnezeu îi iubește pe cei care Îi respectă poruncile (vezi, de ex., In. 15:10). Versetele care vorbesc despre dragostea lui Dumnezeu leagă o serie de condiții de dragostea lui Dumnezeu. Și, după cum am subliniat deja, toate acele versete se adresează oamenilor lui Dumnezeu. Evreii vorbeau numai între ei despre dragostea lui Dumnezeu, la fel și creștinii. Trebuie să începem să privim diferit Scriptura. Este regretabil că un episcop francez a împărțit Cuvântul lui Dumnezeu în capitole, iar un episcop irlandez a împărțit capitolele în versete, și am devenit astfel “oamenii versetelor”. Cuvântul “text” a însemnat inițial “tot conținutul unei cărți, cu excepția indexului sau a anexelor”. “Text” însemna întreaga carte. Numai în cercurile creștine acest cuvânt a primit sensul de propoziție sau frază dintr-o carte, iar această practică ne-a permis să cităm o singură propoziție, independent de celelalte. În felul acesta o scoatem din context și o folosim cum dorim. Mi-ar plăcea să putem scăpa de toate numerele capitolelor și ale versetelor. […]
Eu îmi propun să îți demonstrez în mod clar că nu poți înțelege Ioan 3:16 în absența contextului său minim, versetele din fața sau din urma acestuia, care îi dau sensul. Fără acele versete, nu vei putea înțelege Ioan 3:16.” (p. 23-24)
2012 – Nick Vujicic: Viață fără limite (5)
Viață fără limite – Nick Vujicic, Editura Scriptum, Oradea, 2012, 264 p.
“Am învățat să râd de dizabilitățile mele și de reacțiile ciudate pe care le provoacă, dar există o metodă chiar mai bună de a-ți depăși îndoielile cu privire la stima de sine sau incapacitatea de a te accepta așa cum ești. În loc să te concentrezi asupra durerii din tine, încearcă să alini durerea altcuiva. Îndreaptă-ți toată atenția asupra cuiva care trece prin nevoi.
Lucrează ca voluntar la o cantină pentru săraci. Strânge fonduri pentru orfani. Organizează o lucrare caritabilă în folosul victimelor unui cutremur. Găsește oameni care să doneze bani dacă participi la o excursie caritabilă, la o competiție ciclistă sau la un maraton dansant. Ridică-te și implică-te.
Când procedez astfel, descopăr probabil cea mai bună soluție pentru oricine nu a reușit să își aprindă flacăra dragostei din interior.
Dacă nu îți poți rezolva propriile probleme, încearcă să fii soluția la problemele altcuiva. La urma urmei, este mai bine să dăruiești, decât să primești, nu crezi? Dacă nu te placi pe tine însuți, dăruiește-te. Dacă vei face aceasta, vei fi surprins să constați cât de valoros te vei simți.” (p. 94-95)
2012 – Romeo Hăjdăţan – Dumnezeu sau doar …zeu?
„Am ajuns să ne închinăm unui dumnezeu fals, un dumnezeu pe care-l găsim doar în biserică (între pereții ei) și în slujbele religioase. Un dumnezeu prea personal care în unele momente ne dă în cap pentru necredința iar în altele ne îmbrățișăm făcându-ne declarații de dragoste. Un dumnezeu care-mi dă o stare de bine în prezența căruia trebuie să sar de bucurie să-mi arăt dantura și să pozez fericirea. Un dumnezeu pe care-l îmbunez cu activități creștine cu tentă de profundă spiritualitate. […]
Din păcate multe biserici preferă să țină mulțimea într-o necunoaștere a lui Dumnezeu. Astfel că predicarea Scripturii este înlocuită (încet dar sigur) cu diverse programe de închinare prin cântări și alte acțiuni așa zise spirituale. Laicul este motivat să se implice în orice altceva numai în căutarea personală a Dumnezeului celui Sfânt nu. Dăm de-oparte orice informație care necesită un efort al rațiunii. Studiul Scripturii este conceput la un nivel mediocru tocmai pentru a nu ”deranja” mintea, provocare care poate aduce schimbare, deci o ieșire din uniformitate și liniștea aparentă a mulțimii. Sub pretextul că e prea greu am falsificat cunoașterea lui Dumnezeu. Am simplificat relația personală cu Dumnezeu reducând-o la o stare a afectului. De aceea vedem o evanghelizare emoțională practicată de mulți lideri…”
RoEvanghelica 