Din istoria blogosferei evanghelice – 3 septembrie 2016

2010 – Vasilică Croitor: Răscumpărarea memoriei (3)

Răscumpărarea memoriei. Cultul penticostal în perioada comunistă – Vasilică Croitor, Succeed Publishing, Medgidia, 2010, 437 p.

“Ceea ce diferențiază Cultul Penticostal din România de celelalte Biserici evanghelice este tocmai amploarea pe care a luat-o Biserica subterană, acea comunitate informală a credincioșilor cu adevărat dedicați adevărului. Oameni nemulțumiți de reglementările impuse de Stat au fost în toate cultele neoprotestante, iar în cazul altor culte se poate spune că au fost indiscutabil mai mulți lideri curajoși care s-au opus abuzurilor comuniste. Însă în mediul penticostal, un mediu al carismelor și al libertății Duhului, în care credinciosul era învățat să-și exercite darurile spirituale ca pe o necesitate a slujirii sale, Biserica subterană a devenit o realitate mai eficientă pentru perpetuarea valorilor spirituale. Grupurile de casă ilegale s-au mobilizat fără inițiativa vreunui lider și au devenit motorul supraviețuirii și chiar al creșterii Bisericii. A fost pur și simplu o mișcare a Duhului care nu avea lideri, deci nu putea fi manipulată prin intermediul liderilor cunoscuți. Biserica subterană nu avea un centru de comandă și acesta era un avantaj imens în contextul persecuției. Meritul pentru creșterea Bisericii revine în primul rând credincioșilor. Biserica a crescut în ciuda compromisului liderilor ei, nu datorită lor.

Biserica subterană și-a îndeplinit însă cu succes menirea, funcționând pe un tipar nou-testamentar: grupe de case, evanghelizare de la om la om, puterea credinței, preoția tuturor credincioșilor etc. Sub călăuzirea Duhului, credincioșii simpli au intuit mai bine calea supraviețuirii decât le indicau cei care ar fi trebuit să fie în fruntea mișcării de rezistență spirituale.” (p. 272)

2011 – David Pawson: Este Ioan 3:16 nucleul Evangheliei? (3)

Este Ioan 3:16 nucleul Evangheliei? – David Pawson, Societatea Biblică din România, Oradea, 2011, 90 p.

“Într-o discuție televizată, am spus ceva de genul: “Nu cunosc niciun verset din Biblie în care să se spună clar că Dumnezeu îi iubește pe toți.” Era clar că urmau reacții. Iar acestea spuneau în mod invariabil: “Dar ce spune Ioan 3:16?” De aceea, în acest studiu, ne vom concentra doar asupra acestui verset – deoarece acesta a fost folosit pentru a justifica predicarea evangheliei dragostei lui Dumnezeu. Acest verset a fost folosit drept fundament al proclamației că Dumnezeu îi iubește pe toți, fără excepție. Și a fost folosit în multe alte feluri. Această carte nu își propune să discute conținutul predicării despre Dumnezeu, care, într-un cuvânt, ar trebui să fie neprihănirea Lui. Neprihănirea Lui este subiectul principal al Bibliei. Pe aceasta și-au axat apostolii predicile lor. Prin urmare, Pavel a putut să spună: căci mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Cristos; deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu prin credință și care duce la credință, după cum este scris: “Cel neprihănit va trăi prin credință”. Niciun cuvânt despre dragostea lui Dumnezeu! Evanghelia Lui a fost o evanghelie a neprihănirii, și aceasta este adevărata Evanghelie. Aceasta este Vestea Bună. Atunci când predici o evanghelie a neprihănirii, prima reacție pe care dorești să o obții este neprihănirea – înaintea credinței. Evanghelia pe care au predicat-o apostolii cerea pocăință din partea celorlalți. Când stai înaintea unui Dumnezeu neprihănit, te pocăiești.” (p. 20-21)

2012 – Nick Vujicic: Viață fără limite (3)

Viață fără limite – Nick Vujicic, Editura Scriptum, Oradea, 2012, 264 p.

“Biblia ne spune că suntem întocmiți în mod atât de minunat. Atunci de ce ne vine atât de greu să ne acceptăm pe noi înșine așa cum suntem? De ce ne lăsăm încolțiți adesea de sentimentul că nu suntem suficient de frumoși, de înalți, de slabi, de buni? […] Deși părinții și apropiații noștri se străduiesc până la epuizare să ne încurajeze, o singură observație nefericită din partea colegului de clasă, a șefului sau a colegului de serviciu este suficientă ca eforturile lor să fie anulate.

Dacă ajungem să ne construim imaginea de sine pe părerea oamenilor sau dacă ne comparăm frenetic cu alții devenim extrem de vulnerabili sau adoptăm o mentalitate de victimă. Când nu ești dispus să te accepți pe tine însuți, devii automat mai puțin dispus să îi accepți pe alții, ceea ce, în ultimă instanță, duce la singurătate și izolare.” (p. 82)

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s