„La sfarsitul saptamanii am avut deosebita bucurie sa avem cu noi cateva persoane de langa Beius care au ales sa petreaca o parte din zi alaturi de bolnavii de la Dumbrava si pentru ca nu s-a intamplat nimic special in aceste zile am rugat pe una din ele sa va scrie cateva impresii despre cele vazute si traite la noi. Asa ca va las in compania ei, asteptandu-va din nou saptamana care vine pentru intalnirea noastra de duminica seara. Pana atunci, fiti binecuvantati si nu uitati sa fiti o binecuvantare.
„Sunt obişnuită să reflectez asupra efemerităţii vieţii, o fac atât de des şi totuşi insuficient sau, poate, ineficient. De acest lucru mi-am dat seama la Dumbrava, unde timpul este suspendat din funcţiile sale fireşti, antrenându-te într-o altă vâltoare a vieţii, decât cea cu care eşti familiar; unde moartea dejoacă intrigile vieţii şi te despoaie de orice fandoseală intelectuală. Îmi păstrez convingerea că durerea / suferinţa este cea mai purificatoare forţă din viaţa noastră, pentru că ea te îngenunchează şi te sileşte să fii / să redevii uman, având menirea de desţelenire a reziduurilor conceptuale bătătorite în mintea noastră. La Dumbrava contează o singură valoare, cea de a fi uman, concretizată mai ales prin înţelegerea fragilităţii existenţiale a bolnavilor. Discursurile bine meşteşugite aici nu-şi găsesc auditoriu, e nevoie de mult mai puţin, totuşi atât de mult. Mă refer aici la două considerente:
1.”puţinul” constă de cele mai multe ori nu într-o vorbă înţeleaptă, cât într-o mână întinsă, la propriu, pe care, la final, ai onoarea să ţi-o pupe cu habotnicie vreunul dintre cei suferinzi, care-şi exprimă astfel recunoştinţa, poate rudimentar, dar atât de sincer pentru timpul pe care i l-ai acordat ascultându-l; (consider că aceasta a fost cea mai edificatoare experienţă dintre toate)
2.”mult –ul” constă în a te putea oferi necondiţionat, a-ţi împărtăşi esenţa cu cei cu care nu ai nicio legătură de sânge, a livra un pachet de virtuţi fără aditivi, ceea ce poate fi extrem de solicitant.
Din perspectiva celui care scrutează orizonturile vieţii, experienţa Dumbrava mă duce cu gândul la Nebucadneţar, cel care a fost coborât de forţa providenţei la traiul animalic / primitiv, ca apoi, după o reevaluare şi revizuire a mersului vieţii, să fie reînvestit cu umanismul autentic. Până acum credeam că cimitirul este cea mai bună terapie de trezire din amorţeala vieţii, contemplând la finitudinea existenţei, dar Dumbrava este acel loc unde orice scenariu atent croit de acasă este menit zădărniciei, exercitând asupra ta o forţă cu neputinţă de stăvilit, punându-te în imposibilitatea de a mai fi la fel. La Dumbrava planează sentimentul de neputinţă omenească, care în cele din urmă este pecetluită de moarte, iar o asemenea exeperienţă este covârşitoare, imposibil de trecut cu vederea. Dumbrava, cu siguranţă, dezlănţuie schimbări lăuntrice masive şi de durată.
Interesant este la Dumbrava să înveţi să câştigi, pierzând. Impropriu spus pierdere, pentru că orice sacrificiu se transformă şi se adaugă aproape instant la bagajul de beneficii. Cei mai mulţi ar opina că voluntariatul înseamnă sustragerea benevolă din parametri timpului şi spaţiului personal şi dedicarea acestora, în totalitate, unei cauze meritorii, deci cuantificând lucrurile ar rezulta o satisfacţie personală obţinută cu preţul renunţării la ceva ce este al nostru, ne aparţine. Eu aş schimba această perspectivă, argumentând că timpul petrecut la Dumbrava este nu doar cea mai bună modalitate de autocunoaştere sub toate aspectele, ci mai ales îţi oferă şansa ca în timp ce te preocupi de probelemele altora, ale tale să se volatilizeze complet sau să îşi piardă din acuitatea supărătoarea a vieţii de zi cu zi. Într-un final îţi dai seama că, de fapt, e absolut revigorant pentru trupul şi sufletul tău să treci printr-o asemenea descentralizare şi să schimbi centrul de greutate a proriei existenţe, mutându-l asupra altora. Căci atât timp cât fortifici speranţa şi încrederea altora, ale tale saltă până la cer. Acesta este de fapt cel mai mare câştig.
La Dumbrava frapant pentru un om al cotidianului mai este şi mărinimia cu care te tratează aceşti oameni străpunşi de ironia şi paradoxul vieţii, mulţi dintre ei fără discernământ, oferindu-ţi insistent diverse obiecte, unele confecţionate de către ei, pentru a se asigura cumva că îi vei ţine minte şi, poate, astfel, îţi vei dori să-i revizitezi cândva. Aşa m-am trezit, la întoarcerea acasă, cu o mini-colecţie alcătuită din texte cu dedicaţie, desene sau cărţulii. Este surprinzătoare dorinţa bolnavilor de a face ca viaţa lor/amintirea lor să dăinuie, pentru că atunci când ei dăruiesc o fac cu scopul de a rămâne în amintirea cuiva, asta de obicei căzând în atribuţiile familiei, dar în cazul lor, majoritatea neavând aparţinători, rămân cu încercarea perpetuă de a se face plăcuţi în faţa vizitatorilor pentru a merita un statut de „privilegiat”, acela de a fi iubit. Iar promisiunea de reîntoarcere ne-a fost smulsă înainte să ne dăm seama, ceea ce ne obligă moralmente în primul rând să ne onorăm făgăduinţa.
Aş concluziona susţinând că ajutorul şi empatia oferite semenilor noştri se cer a fi o activitate întreprinsă în mod continuu, marcată nu doar de anumite perioade ale anului. Întrajutorarea este piatra de căpătâi a unui creştin practicant, principiu pe care-l promovează cu toată tăria şi Biserica Credinţei pe care am avut ocazia s-o reprezentăm, onoraţi nespus de oportunitatea de a dărui oricând, sub orice formă.”
Multumim, Jemima”
POZE: Lansare de carte – Dumnezeu poartă de grijă, de Viorel Pașca
POZE: Dumbrava minunată
Despre Viorel Pașca și Dumbrava
Bihon.ro: Omul lui Dumnezeu din Dumbrava
Digi24.ro: Viorel Pașca, fermierul care și-a transformat casa în cămin pentru 127 de oameni ai străzii
Observator.tv: Un om simplu, cu o inimă mare: un bărbat din judeţul Bihor şi-a transformat casa în azil
VoceaTransilvaniei.ro: Povestea bihoreanului Viorel Paşca, omul care îngrijeşte sute de persoane fără adăpost
Adevarul.ro: Îngerul oamenilor fără adăpost. Bihoreanul Viorel Paşca, de opt ani în slujba persoanelor abandonate de familie
Crișana: Masă caldă pentru săracii oraşului – Ajutor pentru supravieţuire
România Evanghelică: Viorel Paşca, unul dintre oamenii care mişcă ţara
Foreign Policy România, Nr. 44:
Lydia, Nr. 36, 2010:
RoEvanghelica 