Din istoria blogosferei evanghelice – 7 august

2007 – Marius Cruceru: Blogul meu e plin de moarte

„Cineva îmi scria recent „Datoria unui pastor este să îi înveţe pe alţii cum să moară”, parafrazîndu-l pe Barth. Cred că religia creştină este singura care te învaţă cum să mori cu seninătate, pentru că are în centru învierea lui Cristos.

Acesta este, probabil, unul dintre primele motive pentru care m-am făcut creştin: învăţătura asupra morţii, moartea eului, moartea în păcate şi greşeli, învierea naşterii din nou, învierea cea de la sfîrşit, prima moarte, moartea a doua…”

2011 – Teofil Stanciu: Suferința de a nu ști cine suntem și ce avem de făcut

„Nici măcar Dumnezeu nu garantează că dacă faci bine, vei căpăta bine înapoi. Ba, dimpotrivă, Isus promite mai degrabă contrariul. Zbaterea e singura permanență incontestabilă. Iar, pentru cei ce cred în predestinări de un fel sau altul, numai ipostaza finală e sigură. În rest, nesiguranță cât încape, cât putem duce.

Acea liniște interioară, de care se bucură cei care și-au rezolvat problema fundamentală a identității și rostului, nu-i scutește nici pe ei de frământările zilnice, de suferința gesturilor concrete pe care trebuie să le acordeze cu adevărurile asumate. Mărturie stau toți apostolii, toți învățătorii creștini care n-au fost impasibili și imobili, ci au avut ezitări, rateuri, răzgândiri, căderi și reveniri.

Mersul triumfalist, în ritmul fanfarei învingătorilor este, cel mult, o ipostază temporară. Transformarea ei într-o permanență e, în sine, un chin. Căci nu s-a născut încă omul care să nu se întrebe măcar o dată dacă ceea ce face e ceea ce ar trebui să facă. Întrebarea aceasta există chiar și acolo unde indivizii nu sunt dispuși să o aducă în lumina conștiinței.”

2014 – Alin Cristea despre Vindecătoru

„Cu un nivel de cultură evanghelică cumplit de mediocru, Vindecătoru e marțafoiul care învîrte minciuna și batjocura în creuzetul paranoii și servește un șerbet al turpitudinii într-o mahala evanghelică populată de chibiți dezorientați și personaje din ce în ce mai josnice. Rînjetul nemernic al Vindecătorului e doar unul dintre semnele evidente de decădere morală și grotescă contagiune spirituală. Aflat permanent în perimetrul adevărului răstălmăcit, acel spațiu demonic care propune transformarea pietrelor în pîini, Vindecătoru, cu propensiune spre derizoriu, are vocație de filfizon, fără un registru dramatic autentic și, la fel de grav, fără un registru comic autentic. Scriitura lui este falsă, bădărană, cu tușe smucite și pete de cerneală pe fiecare pagină. Savantlîcurile sale sînt neconvingătoare, cum sînt orice încercări livrești, fără scrupule, care nu sînt fundamentate în adevăr, ci folosesc, precum la circ, dar și în miile de reclame ale lumii în care trăim, lumini țipătoare și sunete șuierătoare pentru a submina funcționarea sănătoasă a ochilor, a urechilor, a minții, a inimii. Într-o notă anistorică și fără prea mult fason estetic, acest impostor intelectual creează o lume a lui însuși pe care o îndeasă în ochii și sufletul altora, de care, în mod evident, nu-i pasă, căci pentru Vindecătoru doar exhibarea propriilor sale obsesii contează. Om al resentimentului, obișnuit cu reflexul delațiunii, derbedeu al blogosferei evanghelice și vector al nesimțirii în spațiul public, Vindecătoru nu pare a cunoaște alte forme de catharsis decît prin refulare. Universul său interior, care pare a fi bîntuit de negre fantasme, se răzvrătește periodic împotriva unui sens al istoriei, al unui act soteriologic îndeplinit de Divinitate, întru adevăr și dreptate. Strîngîndu-și bine la sîn neputințele și frustrările, Vindecătoru nu pare a fi conștient că lumea nu e atît de rea precum o vede el, că nu toți oamenii renunță la idealuri atît de ușor, că lumea reală nu e atît de maculată precum ar vrea Vindecătoru să o prezinte. Dacă de atîtea ori aura Vindecătorului e una cenușie, e pentru că a uitat culorile curcubeului, cele ale legămîntului lui Dumnezeu cu omenirea. Patosul său negaționist e însă contrazis în fiecare zi de rouă, de lumină, de flori și iarbă. La fel, în lumea evanghelicilor, Dumnezeu dă ploaie (și peste cei buni și peste cei răi), există încă speranță, credință, iubire. În timp ce apar atîția fluturi (zburdalnici) în mediul confesional evanghelic, Vindecătoru se tîrăște, cu totul anemic, în țărîna persiflării. În timp ce atîtea pahare de apă sînt oferite în Numele lui Isus sau al unui ucenic al Său, Vindecătoru varsă veninul diatribei în inimile celor care încă n-au învățat că pocalul inimii nu trebuie întins oricăror izvoare. Uniforma de lucru a Vindecătorului e de culoarea sîngelui. Cerul însă e albastru. Bisturiul Vindecătorului nu e folosit ca să vindece. Vindecătoru nu e… vindecător.”

2014 – Mai mult decât simple păreri (7)

mai-mult-decat-simple-pareri-180

Mai mult decât simple păreri: trăiește credința pe care o declari – Ravi Zacharias (ed.), Editura Scriptum, Oradea, 2014, 454 p.

L.T. Jeyachandran: „Credința creștină a ajuns la noi sub forma unei narațiuni. N.T. Wright și Kevin Vanhoozer insistă asupra acestui lucru – primul spune că a venit sub forma unei povestiri, al doilea că a venit sub forma unei drame. […]

Este semnificativ că James W. Sire, binecunoscut pentru cartea lui Universul de lângă noi, ridică pe bună dreptate următoarea întrebare în mai recenta lui carte, intitulată Naming the Elephant: “Oare o concepție despre lume și viață este un sistem intelectual, un stil de viață sau o povestire?”” (p. 113)”

2015 – Nicolae Geantă: Iubire cu mâini rupte (2)

iubire-cu-maini-rupte-180

Iubire cu mâini rupte – Nicolae Geantă, Editura Fabrica de Vise, Beiuș, 2014, 158 p.

“Cariera, jobul prelungit, munca pe rupte asfixiază timpul familiei. E blestemul de a fi mereu ocupat. Suspendă treptat ombilicul între tine şi ai tăi. “Ai tot ce-ți trebuie, dar ești atât de istovit încât nu-ți mai trebuie nimic din tot ce ai, spune Andrei Pleșu. Nu mai ai bucurii, ci satisfacții… Reușita profesională intră în conflict cu bucuria de a trăi.”

Nu trebuie să fie Thanksgiving ori să tăiem porcul, ca să mâncăm împreună. Nici Paşti sau Crăciun, ca să ne reunim la familie. Şi nicidecum vreo înmormântare ca să fim acasă o zi întreagă. Atunci e prea târziu.” (p. 26)

2015 – Marius Silveșan: Evoluția statistică a baptiștilor din România între anii 1920-1930

„În ciuda persecuțiilor și problemelor întâmpinate, baptiștii au avut o creștere constantă pe parcursul decadei 1920-1930. În procente creșterea a depășit valoarea de 50%.”

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s