Zilele trecute am intervenit în discuția iscată de condamnarea publică, pe contul lui Lucian Bălănescu, a articolului scris de o tînără:
Replici pe Facebook pentru Corneliu Simuț
După intervențiile mele, comentariile nu au mai fost îndreptate împotriva tinerei, ci împotriva mea.
Cu cîțiva ani în urmă, în epoca Pătrățosului, am procedat oarecum similar atunci cînd Marius Cruceru și-a asmuțit haita de pătrățoși (Dănuț Mănăstireanu a numit-o secta pătrățoșilor) împotriva unei figuri publice a baptiștilor români, Nicolae Gheorghiță. Comentatorii ocupîndu-se de mine, la un moment dat Marius Cruceru le-a spus cam așa: Opriți-vă, am intenționat ca direcția trăsnetelor să fie alta. E 2-0 pentru Alin Cristea, care a funcționat ca un paratrăsnet.
Comentariile de acum, ca și cele de atunci, au degenerat. Nu cred însă că atunci s-au spus atîtea minciuni despre mine cîte s-au spus acum.
Situația de acum se datorează în primul rînd administratorului contului, Lucian Bălănescu, un mutălău și jumătate care nu a intervenit, spre deosebire de Marius Cruceru, care, în asemenea situații, de-a lungul anilor, a intervenit totuși, Dumnezeu știe din ce motive. De cîteva ori a recunoscut însă public că a greșit permițînd numeroase comentarii ignobile.
Ambele situații dezvăluie reflexul / preferința evanghelicilor români de a discuta persoane, nu IDEI.
Și acum, ca și de-a lungul anilor, pe bloguri și pe Facebook, apar MINCIUNI, pe care le pot demonta ușor, avînd ocazia, de fiecare dată, să-mi reafirm apetența pentru adevăr, loialitatea faţă de adevăr, focalizarea pe adevăr (ceea ce presupune informații și IDEI).
Încercarea unora, de-a lungul anilor, să mă discrediteze public a eșuat de fiecare dată. Măcar atît ar putea să învețe unii din istoria asta, că nu îl poți discredita pe cineva folosind ca argument principal stilul dur pe care îl folosește (în mod intenționat) în unele cazuri. Sau, mai exact, nu îl poți discredita astfel pe cineva precum Alin Cristea.
E adevărat că unii vor folosi pretextul pentru a-și exhiba frustrările, dar, la fel de bine ar putea folosi cu totul alte pretexte – că ochiul meu stîng nu e perfect simetric cu ochiul meu drept. 🙂
Este evident, cum am și afirmat în mai multe rînduri, că intenția mea este să-mi păstrez poziția pe care o am în spațiul public, mă refer în primul rînd la mediul confesional evanghelic românesc (dar nu numai).
Strategia mea de prezență pe Internet este stablită de mulți ani, ceea ce înseamnă: obiective, etape, tactici, rezultate, analize etc.
De la an la an, sînt tot mai hotărît să nu pierd vremea cu polemici inutile, cu politețuri ieftine, cu clișee ideatice sau relaționale care consumă timpul și energia pe alte direcții decît cele necesare.
Am și avut un obicei ca să îmi cer scuze cititorilor, la începutul anului, că nu am fost suficient de dur precum trebuia și precum mi-am propus.
În consecință, UNEORI adopt un stil agresiv de conversație pe Facebook (pe blogurile evanghelice nu prea au loc conversații).
Această postare nu este despre stilul agresiv pe care îl adopt UNEORI.
Am afirmat în mai multe rînduri că mă ocup de FENOMENE din mediul evanghelic confesional evanghelic.
Aşadar, nu intenţionez să pierd vremea cu explicații despre mine sau despre altă persoană, decît în măsura în care ține de vreun astfel de FENOMEN.
Unul dintre fenomenele îngrijorătoare este lipsa loialității față de adevăr.
Una e să mă agresezi din pricina stilului meu agresiv (pe care îl adopt UNEORI) și alta e să spui MINCIUNI.
Cum eu am experiență imensă pe Internet (sînt de 13 ani pe Internet în regim de voluntariat), știu că intervențiile unora la adresa mea vor sfîrși cu MINCIUNI, pe care le demasc. Dar trebuie mai întîi să se desfăşoare aceşti falşi apostoli ai decenţei. Acolo unde e MINCIUNĂ, degeaba e decență a limbajului.
Desigur, este neplăcut să trec prin astfel de episoade. Unul dintre aspectele cele mai neplăcute e plictisul, știu dinainte cam ce o să zică detractorii mei, știu formulele pe care le am deja pregătite (le-am aplicat în numeroase cazuri), dar apar și variații care mai „colorează” episodul 126 sau 137 din saga discreditării lui Alin Cristea. 🙂
Bunăoară, acum am avut ocazia, pentru prima oară, cred, să schimb niște replici (interesante) cu Corneliu Simuț, în paralel cu „necazurile” produse de palavragiii gogomani.
O conversaţie cu un om (care se vrea) inteligent tonifică atmosfera… 🙂
Cum se întîmplă în astfel de cazuri, apare cîte unul care vrea să mă pună la punct. Uneori e anonim, uneori are nume, dar nu este semnificativ.
Batjocoritorul de serviciu a fost de data asta Daniel Dinu, care a și zis: „Am decis ca mi-am batut joc destul de virusul alin cristea. Mai am si cartofi de curatat. Servus mogulul chibritelor din romania.”
Sau: „bre, singura interventie de care ai tu nevoie e a unui psihiatru. Desi ceva-mi spune ca daca pun mana si dau telefon la cateva spitale o sa apari pe undeva pe lista de pacienti fugiti”
Şi: „Domle da tu chiar nu intelegi sa nu mai bagi atatea etnobotanice ca iti prajesti creieru ala”; „Esti domnu goe si macani intr-una macar de ti-ar da cineva niste crocantine, suferindule”; „Stai jos acolo o data si nu mai fa galagie molie paroasa”.
Asta în timp ce eu repetam, de vreo 20 de ori: Solicit intervenţia administratorului.
Nu mă interesează personajul acesta.
Mă intereseaza vechea chestiune a responsabilității administratorului, pe care am abordat-o încă din epoca Pătrățosului.
De asemenea, mă interesează următorul fenomen – altcineva, care știe destule despre mine (ca să fac ironii ieftine pe seama mea) insistă să mă atace în mod grobian.
Iată ce scrie omul și replica mea:
Marian Zaharia: „Toata aceasta situatie neplacuta, in care cel care solicita „interventia administratorului si scuze publice” i-a insultat pe toti la rand inainte de asta, abordand o atitudine gretoasa, agresiva, aroganta si lipsita de nobletea care ar trebui sa defineasca un suflet curat si o minte inteleapta, transformata de Hristos, ma duce cu gandul la un posibil subiect de discutie, care cred ca ar trebui abordat (normal, cu domnia sa pe bara). Ar fi interesant sa abordam ideea de bullying cibernetic in spatiul public evanghelic. Desi rara, practica mi se pare destul de actuala si cu consecinte grave. Ce facem cu ei, cu acesti bully pseudocrestini, care, printre 2 injuraturi (la adresa noastra), se lauda ca sunt de-ai nostri si ne fac de ocara? De teama gurii lor spurcate ii vom lasa sa arunce mizerie peste oameni curati, respectati si iubiti printre noi? De ce ii toleram si, mai ales, pana unde? Care este totusi abordarea corecta?”
Alin Cristea: 1). Marian Zaharia continua sa fie obsedat de persoana mea. La fel va proceda si in alte situatii asemanatoare, in care nu va fi interesat de IDEI, ci de stabilirea unui clivaj noi / ei (sau el).
2). Marian Zaharia selecteaza doar o portiune cronologica, care nu este relevanta pentru pentru intreaga situatie. La fel cum bataia copiilor nu este un subiect relevant, daca nu se tine cont de incadrarea istorica.
3). Marian Zaharia este zapacit de-a binelea daca cauta „noblete” in mahalaua lui Lucian Balanescu, responsabilul pentru postari agresive si pentru mentinerea unui perimetru gogoman si nonideatic in care oricine poate fi porcait din te miri ce motiv pueril.
4). Marian Zaharia trece extrem de usor peste MINCIUNILE care s-au spus aici despre mine. In acelasi fel se vor spune minciuni si despre altii. Discutia nu este despre vreo persoana, ci despre perimetrul nonideatic creat in astfel de situatii.
5). Inca o minciuna adauga Marian Zaharia atunci cind construieste, din greu, clivajul ei (el) / Alin Cristea – cica nu as fi lasat in viata „urme valoroase”. La sfirsitul lunii mai, Biserica Baptista Providenta din Oradea (unde am fost membru fondator, inclusiv cu palmele am contribuit la munca voluntara la constructia bisericii) a sarbatorit 20 de ani, ocazie cu care a fost citit un scurt istoric, in care s-a mentionat numele meu printre cei care au predicat Evanghelia in anii de inceput ai bisericii. Anul trecut s-a intimplat ca am predicat Evanghelia in mai multe rinduri in penitenciarul din Oradea. Am dat doar doua exemple. De-a lungul anilor am editat trei reviste electronice – Confesionala, Perspective, Romania Evanghelica, in care au scris peste 100 de evanghelici romani. Daca amintesc aceste lucruri, asta nu inseamna neaparat ca ma laud, ci dau informatii minime, pe care Marian Zaharia ar fi trebuit sa le stie (presupozitia mea e ca stie destule despre mine, dar in mod voit trece peste adevar pentru a construi o realitate paranoica la adresa mea, care ii este necesara in lipsa IDEILOR).
6). Atunci cind Marian Zaharia aminteste de sudoare si bataturi in palma, pare a fi interesat mai degraba de o ideologie proletara decit de o perspectiva crestina.
7). Faptul ca leaga numele lui Alin Crista doar de bloguri este un reflex invechit si nu reprezinta (tot) adevarul, din moment ce eu am fost o figura publica cunoscuta INAINTE de epoca blogurilor, iar DUPA aceea sint implicat dinamic pe Facebook de mai multi ani (conturi, pagini, grupuri etc.)
8). Chiar daca ar reusi, intr-o mica masura, denigrarea mea (sau a altcuiva), Marian Zaharia, prin interventiile sale, da dovada de ignoranta (voita?), produce MINCIUNI (minciuna este mai vulgara decit orice alte vulgaritati) pe care le pot demonta usor, in spatiul public, si nu construieste un argument ideatic, consumind timpul cititorilor cu interventii stupide, legate de o singura persoana.
RoEvanghelica 