„Europa a fost pălmuită şi înjunghiată postmortem în biserica din Saint-Étienne-du-Rouvray. Lumea în care relativiştii ne aştern de dormit nu continuă Europa, ci o aruncă nemilos peste bord. Cu atît mai mult după masacrul din biserica franceză, oamenii care ne conduc insistă să uităm cine şi de ce sîntem. Ar trebui să nu ştim că Europa e triumful creştinismului. Idee reacţionară? Mă doare în cotul cu care ţin închisă uşa pe care o forţează prostia!
Pentru liniştea dogmaticilor: Europa creştină s-a făcut tot din migranţi. Din slavi, unguri, germanici şi alte turme tulburi, dar numai şi numai după ce au primit botezul. Pe asta stă, azi, dl. Juncker. O poate vedea dacă binevoieşte să ţină cont de cultură şi de gravitaţie. La naşterea Europei, a fost botezul. Şi azi? Le cerem simpaticilor noştri asistaţi social musulmani să asimileze Tratatul de la Lisabona? Pînă îl termină, nu mai rămîne urmă de Europa.”